duminică, 11 decembrie 2011

1999: Premiile Hugo - Millenium Books



















Cartea 1999: Premiile Hugo este prima din Seria Repere în literatura Science Fiction & Fantasy cu care editura Millenium Books ne va răsfăța și ne va prezenta istoricul prozei scurte în aceste domenii.

Deocamdată ne sunt dăruite în acest prim volum câștigătoarele premiilor Hugo - aka Oscar-urile din SF&F -din anul 1999 la categoriile povestire, nuveletă și nuvelă (da, știu, obișnuința unora de a categorisi fiecare lucru, nu pot fi toate puse la povestiri scurte, era mai simplu, dar atunci ar fi fost mai scurtă ceremonia, etc, bla bla).

Greg Egan este premiatul la nuvelă din acel an, cu o poveste în 3 acte a unui băiat care își găsește credința, o urmează o bună parte din viața sa, dar la un moment dat începe să aibă îndoieli, și urmările cercetărilor sale.

Bruce Sterling a excelat la categoria nuveletă cu aventurile a 2 spioni cyborgi prin Asia din viitor, unde descoperă o fostă bază militară secretă și rezultatele a unor cercetări robotice, bilologice și sociologice stranii.

Terminăm cu premiantul din 1999 la povestire, și anume Michael Swanwick, în care o astronaută naufragiată pe Io, un satelit de-al lui Jupiter, se chinuie să ajungă la o navetă, trăgând după ea corpul neînsuflețit al colegei sale, având o discuție cu însuși satelitul.

Deși mi se pare că ar fi fost mult mai interesant să se publice și restul de opere care au candidat în anul/anii respectivi la aceste premii, aștept cu nerăbdare următoarele cărți din serie.

duminică, 4 decembrie 2011

Seria Rogue Hunter - Kevis Hendrickson














Seria Rogue Hunter are ca personaj principal pe vânătoarea de recompense Zyra Zanr, pe cât de frumoasă pe atât de periculoasă și letală.

Începutul seriei este format din 3 povestiri scurte, în care Zyra vânează o veche cunoștință de-a ei, care se află în posesia unui obiect extraordinar dorit de multă lume, dar mai ales de Amiralitatea Alianței, care au angajat-o pe Zyra să recupereze acest obiect.

După ce aflăm povestea de mai sus, derulăm puțin timpul și o găsim pe Zyra continuând lupta cu criminalii, ținta ei fiind să descopere și să elimine creierul rețelei criminale ZARAGOS, cea mai mare amenințare ascunsă a omenirii. O luptă care se va duce pe mai multe planete și într-un cadru de timp mult mai lung decât Zyra crede posibil, dar încăpățânarea, îndemânarea și norocul ei o vor ajuta mult în realizarea scopurilor sale.

Metagame - Sam Landstrom
















În Metagame ne confruntăm cu un unvivers cyberpunk, în care omenirea a fost salvată de la dezastru de o ființă binevoitoare, care este privită ca Dumnezeu, și care a transformat stilul de viață al oamenilor într-un joc. Poți juca diferite jocuri pentru a câștiga puncte, sau poți programa item-uri virtuale, poți face reclamă la alte produse, etc.

Un jucător bunicel cu aspirații mari este luat de către o nobilă din familia sa - familiile sunt acum un sistem feudalo-tribal - ca asistent la un Metagame, un joc mai serios cu mize serioase. Dar acest joc se transformă într-o aventură extraordinară cu surprize la tot pasul și o miză enormă.

duminică, 20 noiembrie 2011

Lost Fleet Beyond the Frontier: Dreadnaught - Jack Campbell















Jack Campbell nu ne lasă cu ochii în soare privind universul Lost Fleet și ne aduce la cunoștință noile provocări ale lui John "Black Jack" Geary, devenit din nou Amiral al Flotei Alianței, dar acum cu o nouă misiune mai înfricoșătoare decât cea primită după somnul de 100 de ani: Explorarea, strângerea de informații și încercarea de a contacta rasa extraterestră descoperită la marginea teritoriului Sindicaților.

Și astfel începe o nouă serie superb scrisă care îmi va provoca accese de furie la finalul fiecărei cărți deoarece nu pot să o încep imediat pe următoarea, așa că probabil mă voi apuca să înventez mașina timpului pentru a putea să le citesc pe toate în serie.

joi, 17 noiembrie 2011

Alpha Rising - G.L. Douglas


















În Alpha Rising autoarea G.L. Douglas actualizează povestea lui Noe si Arca lui, aducând-o în anii 2020, când o misiune spațială întâlnește probleme. Nava trimisă în ajutorul și salvarea ei reușește să o găsească refugiată la o stație spațială abandonată, dar cum ajunge acolo ambele nave și stația spațială sunt transportate în alt univers.

Relativ repede comandantul misiunii de salvare a primei nave spațiale află că i s-a extins misiunea, restul colegilor săi astronauți fiind răpiți de extratereștri umanoizi. Singura lui șansă de a îi elibera este să îi ajute pe alți extratereștri umanoizi, unii benevoli, să împlinească voința Creatorului lor.

Începutul cărții este bun, dar de la un moment cartea devine o semi-biblie, autoarea folosing o grămadă de Deus-Ex Machina (mai mult de 1 pe carte este exagerat aproape în orice situație), referințe la societatea umană în diferitele sale ipostaze, poluare, teoria evoluției lui Darwin, rezultând un amalgam mult prea fad.

luni, 7 noiembrie 2011

Deep Black Beyond - Annie Bellet, The Scioneer - Peter Bouvier















În Deep Black Beyond autoarea ne delectează cu 4 povestiri scurte și o nuvelă, tematica fiind spațiul cosmic, fie cu aventuri ale unor oameni care călătoresc în spațiu în mod obișnuit, fie oameni care reușesc să își realizeze visul de a pleca în spațiu.

The Scioneer ne prezintă o Londră în anul 2040 în semi-paragină, cu o criză mare de energie electrică, care a renegat foarte mult tehnologia, mergând pe natură și biologie, și nu în ultimul rând cu o piață de droguri legale și ilegale, droguri noi care permit pentru timp scurt spre mediu acapararea de abilități animale, prin grefarea temporară pe ADN de ADN animal.

Lek Gorski este un chimist geniu, cel din spatele realizării acestor noi droguri, dar care fără să vrea sau să își dea seama la început, lucrează pentru o rețea mafiotă puternică. În momentul când apare o șansă de scăpare din situația sa, Lek profită și își încearcă norocul să fugă de clanul mafiot și de Londra nebună din 2040.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Bob Moore: Desperate Times - Tom Andry




















Continuarea aventurilor lui Bob Moore ne duce la 6 luni după evenimentele din prima carte, la împiedicarea unui atentat terorist asupra Olimpiadei/Turneu de oameni cu superputeri. Din păcate, deși încercarea de atentat este oprită extrem de ușor, cu ajutorul fostei sele neveste, care este super-erou, și a 2 colegi de-ai ei, la Turneu apare un nou super, care distruge întreg stadionul și îi omoară pe toți cei prezenți.

Astfel lumea întreagă este în stare de șoc, înclusiv Bob, care totuși trebuie să încerce să își revină pentru a putea elucida o serie de mistere, începând cu un accident bizar al unei dintre cele mai bune prietene ale sale, identitatea și motivele noului super-criminal, și apariția unei tone de echipamente la biroul său ca upgrade de sistem de securitate. Din fericire are un ajutor nou, o asistentă descurcăreață.

Această a doua carte din serie se apropie și mai mult de In Hero Years I'm Dead a lui Michael Stackpole, având un stil mult mai dramatic și mai serios decât prima carte, dar presărată și cu momentele de umor cu care ne-a obișnuit Andry din prima carte.

marți, 1 noiembrie 2011

Bob Moore: No Hero - Tom Andry















Bob Moore este un detectiv particular într-un univers în care superputerile sunt deja cotidiene, iar el este specializat pe cazurile care îi implică ce cei cu superputeri. Cazuri de gelozie, urmăriri, persoane dispărute, etc, Bob Moore a avut destule. Dar acum se confruntă cu un caz extrem de bizar, în care unii din pacienții unui doctor genial dispar, și chiar doctorul este cel care îl angajează. Doctor pe care Bob îl urăște de moarte.

Tom Andry are un umor bine dezvoltat, cartea aducând destul de mult cu umorul lui Stackpole din In Hero Years, I'm Dead, și tocmai azi a apărut și continuarea aventurilor lui Bob Moore, pe care o voi lua azi de pe Amazon Kindle Store.

luni, 31 octombrie 2011

Sfârșitul de octombrie și cărțile citite în el





























Și așa se termină și octombrie 2011, în care m-am dedicat destul de mult Kindle-ului, cu rezultate bune, în ultimele două săptămâni citind 5 povestiri scurte și un roman.

Dead Dwarves, Dirty Deeds conține 3 povestiri scurte scrise de Derek J. Canyon, într-un univers cyberpunk în care oamenii s-au jucat destul și cu genetica, creând orci, pitici și elfi pentru diferite lucrări, placute sau nu. Tematica colecției este banii și ce fac ființele umane pentru ei în diferite situații.

În Dead Dwarves Don't Dance personajul principal este Noose, care a avut o apariție scurtă în Dead Dwarves, Dirty Deeds. Noose este un pitic mercenar la locul greșit, un club de dans care explodează la propriu în jurul lui, și ca singur supraviețuitor pornește să afle cine a fost în spatele acestui atentat terorist. Urmează o vânătoare reală și cibernetică, cu răsturnări de situație și acțiune stil Michael Bay.

După atât cyberpunk am reușit să mă delectez cu o povestire scurtă scrisă de Peter F. Hamilton - If at First... - (Miracol!!!, știe să scrie și puțin), care tratează un subiect extrem de visat de mulți oameni: transferul de conștiință înapoi în timp, subiect care a mai fost tratat extrem de bine de Ken Grimwood in Replay și de George R.R. Martin în nuvela Unsound Variations.

Iar la sfârșit aflăm cum o mamă a 3 copii și care are grijă de alți 2 copii reușește să salveze Pământul de la invazie în Martian Invaders Meet Mom, scrisă de Rebecca Lickiss și soțul ei, Alan L. Lickiss.

marți, 25 octombrie 2011

Mercury Rises - Robert Kroese



















A doua carte din trilogia Mercury continuă cu aventurile lui și ale lui Cristine Temetri, care se reîntâlnesc cu multe personaje din prima carte și fac cunoștință cu unele noi, la fel de interesante.

Cei doi protagoniști au reușit să amâne Armagheddon-ul, dar asta nu înseamnă că sfârșitul lumii nu este un obiectiv țintit de diferite facțiuni, fie Lucifer cu planurile sale subtile, Tiamat cu planurile sale pe termen lung, plus o societate secretă cu origini de mii de ani. În paralel un înger devenit scriitor învață să fie detectiv și află că poate avea un rol crucial în planuri neștiute nici măcar de îngeri.

Umorul lui Kroese este la același nivel ca și în Mercury Falls (și povestea scurtă Mercury Swings), cu mici referințe și împunsături bine plasate care te fac să râzi și să te binedispună. Sper ca încheierea seriei să vină cât mai repede, poate între timp reușește să vindă drepturile de ecranizare la HBO.

miercuri, 19 octombrie 2011

Dumnezeule de dincolo de burta universului - Aurel Carasel

















Dumnezeule de dincolo de burta universului este o carte destul de mare, de 608 pagini, în care încerci de la început până la sfârșit să înțelegi acțiunea.

Cartea începe cu un personaj, Fernando Ferens, un arhivar într-o America împărțită în două, la zeci de ani de la un război masiv, încheiat cu o graniță naturală formată din Rio Grande, arhivar care află că este cel mai important om din lume, vânat și apărat în același timp de cele mai secrete agenții de securitate/spionaj.

Motivul? Fernando este singurul care poate activa o poartă între două lumi.

După ceva peripeții, Fernando ajunge să traverseze poarta, numai pentru a se trezi în Spania anilor 1500, cu revelația că el este Cristofor Columb. Numai că Spania nu este cea cunoscută de el, fiind invadată de către incași. După care intrăm în alte aventuri combinate cu metafizică și teorii de lumi paralele.

Am reușit să termin cartea, dar nu pot spune că am înțeles pe deplin ce a intenționat să exprime autorul prin ea. Poate pe viitor voi înțelege mai bine sau voi reveni la ea.

Deocamdata, Mercury Rises a sosit pe Kindle, toate pânzele sus!

luni, 10 octombrie 2011

Fuzzy Nation - John Scalzi
















Fuzzy Nation este o carte care rescrie un pic originalul, și anume Little Fuzzy de H. Beam Piper, lucru făcut de Scalzi cu acordul moștenitorilor autorului original.

Am citit anul acesta Little Fuzzy și mi-a plăcut foarte mult, dar din păcate acest lucru mi-a stricat un pic lectura cărții lui Scalzi, deoarece în mare știam ce se va întâmpla, iar modificările la un lucru care ți-a plăcut mult nu sunt întotdeauna un lucru bun.

Scalzi are un umor genial, dar care lucrează cel mai bine când nu este îngrădit, caz care nu se aplică la Fuzzy Nation, unde deși a reușit să facă modificări fără să schimbe mult, nu este la fel de comică ca originalul.

Cei care vor citi doar Fuzzy Nation vor fi mult mai încântați de ea, ne-având un termen de comparație, și merită citită, mai ales de fanii devotați lui Scalzi, care sunt cu sutele de mii. După aceea s-ar putea ca unii să citească și originalul, iar ce părere vor avea după, asta depinde doar de ei.

Vom trăi și vom vedea.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Wired - Douglas E. Richards















Wired este mai mult un thriller/mistery decât SF, dar are câteva elemente incorporate, și oricum cartea nu m-a dezamăgit deloc, autorul punând piedici constante în calea cititorului de a ghici adevărul până la sfârșit.

Kira Miller este o femeie de știință genială vânată de guvernul Statelor Unite, care reușește de ceva timp să fie de negăsit. Intră în joc David Desh, un fost soldat Delta Force, care are un talent în a găsi oameni de acest gen, dar care este destul de deștept pentru a descoperi destul de repede că ceva este foarte putred, și că paranoia este un aliat de nădejde iar oamenii în care poate să aibă încredere sunt extrem de puțini.

Acțiunea este strânsă, personajele bine dezvoltate, concepte de știință și psihologie bine fundamentate, Wired este o carte care poate fi citită pe nerăsuflate fără a fi dezamăgit.

vineri, 7 octombrie 2011

Mercury Falls - Robert Kroese















Mercury Falls este o carte superbă scrisă de Robert Kroese, o carte care combină un umor fantastic de genul lui John Scalzi și stilul lui Kevin Smith din filmul Dogma (fără marijuana totuși).

Cristine Temetri este o jurnalistă cu specialitatea în culte apocaliptice care se trezește în mijlocul pregătirii unui iminent Armagedon, dar în care sunt mai multe părți implicate decât Raiul și Iadul, plus jucători surpriză, cel mai important fiind Mercur, un înger care excelează în a nu îi păsa aproape de nimic, dar care este nevoit de circumstanțe să înceapă să facă ceva.

Citiți această carte, veți râde 90% din timpul citirii și 100% nu veți regreta acest timp.

EDIT Tocmai am aflat că există o continuare la această carte, și va fi în final o trilogie.
Hello Kindle Store!!!

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Cartea lui Ptath - A.E. van Vogt
















Cartea lui Ptath este aventura lui Alfred Elton van Voght, scriitor renumit de SF, în ținutul fantasy.

Ptath este un zeu care în urmă cu multe milenii s-a hotărât să regăsească spiritul omenirii, drept care s-a contopit cu rasa umană cu profeția de a se reîntoarce la un anumit timp, lăsîndu-și și câteva mecanisme de siguranță. Cele două partenere ale sale, Inenznia și L'oone, își păstrează puterile și îl așteaptă conform planului, până când Ineznia se hotărăște să îl reformeze pe Ptath mai devreme de soroc și să îl distrugă, păstrand puterea doar pentru ea (tipic).

Astfel la începutul cărții Ptath este reformat în corpul unui căpitan de tancuri din armata americană din al doilea război mondial, dar ca timp este cam după 200.000 de ani de la WWII și lumea s-a schimbat cu mult, inclusiv revenirea la societate medievală, și trebuie să descopere cine este, cine îi este cu adevărat dușman și cine prieten, și să se răzbune pe Ineznia.

vineri, 23 septembrie 2011

Snow Crash - Neal Stephenson
















Snow Crash este un cyberpunk destul de bun, într-o realitate alternativă a Pământului mai cinică, în care America este comercială 100%. La care se adaugă un virus bazat pe texte sumeriene care poate virusa ființele umane. Iar împotriva acestui virus se luptă Hiro, un hacker pasionat de lupta cu săbii japoneze și Y.T., o kurieră aventuroasă cu mult noroc și mult mai mult curaj.

Acțiunea este antrenantă, dar câteodată explicațiile sunt pagini întregi, cu tendințe de Agatha Cristie sau Erich von Daniken, drept care pentru moment Neal Stephenson pentru mine nu are șanse să îl detroneze pe William Gibson de pe locul 1 la autori cyberpunk.

miercuri, 21 septembrie 2011

Battlefield Earth: A Saga of the Year 3000 - L. Ron Hubbard
















Battlefield Earth este o carte imensă, pe la 1050 de pagini, plină de acțiune și suspans, în care în anul 3000 omenirea a fost aproape exterminată de o rasă extraterestră numită Psychlo, care de aproape un mileniu a invadat Pământul și îl exploatează minier.

Personajul principal este Jonnie Goodboy Tyler, care este capturat de Terl, șeful securității al unei tabere miniere, și pus să învețe limba Psychlo și detalii despre industria minieră, pentru a realiza sub amenințare un proiect personal al lui Terl: extragerea de aur dintr-o locație secretă. Din fericire Jonnie este un tânăr isteț, care își dă seama de cât de șiret și mincinos poate fi Terl, și începe să își plănuiască răzbunarea și eliberarea oamenilor de sub jugul Psychlo.

Numai că acest lucru se va dovedi o muncă titanică, cu răsturnări de situații la fiecare pas, tehnologii avansate și secrete, alte rase extraterestre, bătălii aeriene și spațiale, xenobiologie, psihologie, matematici bizare, etc.

marți, 13 septembrie 2011

Wild Cards - Jokertown Shuffle, Double Solitaire - George R.R. Martin

















Jokertown Shuffle continuă dilema impusă de jumperi restului lumii, cea mai nouă formă de criminalitate și furt de identitate, la care toți oamenii cu ochi sunt vulnerabili. Iar Blaise devine liderul acestori jumperi, multiplicând problemele exponențial, una din cele mai principale fiind răpirea bunicului său pentru a se răzbuna pe el în cele mai odioase feluri.

Double Solitaire continuă lupta dintre Dr. Tachyon - Blaise, dar pe Takis, împreună cu aliați vechi și noi, cu surprize așteptate - clișee - dar și neașteptate.

marți, 6 septembrie 2011

Wild Cards - One-Eyed Jacks - George R.R. Martin














A opta carte din serie ne arată inițierea lui Jerry Strauss în profesia de detectiv particular amator, ajutat un pic de Jay Ackroyd, un punct critic și prima luptă din bătălia între Dr. Tachyon si nepotul său, Blaise, împreună cu mici episoade ale altor jokeri sau ași, precum Oddity, Veronica și Lazy Dragon.

vineri, 2 septembrie 2011

Wild Cards - Ace in the Hole, Dead Man's Hand - George R.R. Martin

















Cărțile Ace in the Hole și Dead Man's Hand sunt cărțile cu numărul 6 și 7 din seria Wild Cards, cu acțiunea lor în paralel pe plan temporal.

Ace in the Hole tratează convenția politică din Atlanta, în care rolurile principale ale cărții sunt Dr. Tachyon, Jack "Golden Boy" Braun și John Spector - aka Demise -, iar Dead Man's Hand ne arată investigațiile diferite ale lui Jay "Popinjay"Ackroyd și Daniel Brennan - aka Yeoman - privind brutala crimă a femeii care știa toate secretele, Chrysalys.

marți, 30 august 2011

Wild Cards - Down and Dirty - George R.R. Martin

















A cincea carte din serie tumultul din universul Wild Cards nu se oprește.

Yeoman duce la un nivel nou lupta sa cu mafiotul asiatic Kien, care în paralel zdrobește Mafia italiană a New York-ului, Senatorul Gregg Hartman ripostează împotriva celor care știu sau bănuiesc că este un as, iar colac peste pupăză Croyd Crenson devine purtătorul unui virus wild card-mutație, care poate infecta pe oricine, fie natural, joker sau as.

miercuri, 24 august 2011

Ready Player One - Ernest Cline
















Ready Player One este o carte extraordinară, scrisă de Ernest Cline, omul care a scris si scenariul filmului Fanboys, un film bunicel, care putea fi mult mai bun, dar nu din motive legate de scenariul inițial.

În Ready Player One o mare parte din omenire trăiește cel mai mult în realitate virtuală, OASIS, un MMO-like creat de un programator cu dificultăți sociale, dar genial în creare de jocuri. Iar la moartea sa el anunță prin intermediul unui testament video că toată averea sa și controlul companiei GSS, proprietara OASIS, va reveni celui care va găsi în cadrul OASIS un Easter Egg, ascuns foarte bine în spatele a 3 porți magice, la rândul lor ascunse și încuiate.

După 5 ani de căutări fără izbândă, un jucător reușește să obțină prima cheie, și astfel se relansează vînătoarea de chei, porți, acum la un ritm mult mai alert și mult mai periculos.

Cartea conține o multitudine de referințe și omagii privind filme, cărți, seriale, formații și melodii din anii 80, dar nu numai, autorul strecurând și unii autori sau actori mai contemporani din tagma UBERGEEK - John Scalzi, Cory Doctorow și Will Wheaton-.

Ready Player One a intrat în topul cărților mele preferate pe locul 3, după cartea Sfârșitul Jocului (Headcrash) de Bruce Bethke, un alt cyberpunk genial scris în același stil, care este pe locul 2, și după Peregrinările lui Tuf (Tuf Voyaging) de George R.R. Martin care tronează pe locul 1.

Cyberpunk? Check.
Fantasy? Check.
Romance? Check.
Suspense? Check.
Action? Check.
Adventure? Check.
READY PLAYER ONE? CHECK.

PS. Se pare că Warner Bros. a cumpărat drepturile de autor pentru ecranizarea cărții. Dacă Cline va fi co-scenarist și va avea influență asupra regizorului, s-ar putea să avem un film superb pe lângă cartea sursă.

luni, 22 august 2011

Wild Cards - Aces Abroad - George R.R. Martin
















În volumul patru din seria Wild Cards o delegație compusă din politicieni, ași, jokeri și reporteri americani întreprind un tur mondial pentru a vedea cum sunt tratați victimele virusului wild card în diferite țări.

Din Caraibe, Egipt, India, și până în Japonia, Franța, Anglia, Australia, Canada și multe alte țări, personaje familiare și noi au mici sau mari revelații, cunoștințe noi sau vechi, aventuri mai mult sau mai puțin periculoase, iar la final spunem adio unuia dintre cele mai respectați jokeri și sperăm ca viitoarele aventuri să fie la fel de intrigante și palpitante.

miercuri, 17 august 2011

The Gospel of the Flying Spaghetti Monster - Bobby Henderson

















M-am apucat să citesc The Gospel of the Flying Spaghetti Monster după ce am citit acest articol. Am zis că o carte care a făcut să zâmbească un US Marine Corps Drill Sergeant ar trebui să fie superhaioasă.

Deși are câteva idei comice în natura lor și scrisă destul de bine, cartea nu a reușit să mă facă să râd tare, doar să zâmbesc pe alocuri -deci sunt bun pentru cariera de urlat la răcani toată ziua- , și nici nu cred că ma voi converti la această religie în curând, dar pe viitor poate fi o variantă foarte acceptabilă pe lângă restul celor existente acum.

vineri, 5 august 2011

Singur pe Ormuza - Liviu Radu


















Liviu Radu este Asimov-ul SF-ului românesc, și îl dovedește pe deplin în cartea Singur pe Ormuza, o colecție de povestiri scurte în care întâlnim extratereștri care dau omenirii șanse, sau îi cuceresc subtil și în mod politic, un Dumnezeu care face farse jucatorilor de golf, cronica meciului dintre Zmeu și Făt Frumos, un alt punct de vedere al poveștii lui Mos Crăciun, viața unui pistolar hăituit ani de-a rândul de viitor, Complexul lui Ooedip, și multe altele, toate extraordinare și originale, multe dintre ele demne de ecranizare în filme sau seriale ( poate în viitor dacă câștig la LOTO).

Singur pe Ormuza este o carte care nu trebuie ratată de SF-iștii români și de cei străini care ne-au învățat limba deocamdată, și cu noroc și traducere poate va fi citită și de restul lumii, pentru că merită pe deplin.

marți, 2 august 2011

Praxis - Walter Jon Williams
















Și am reușit din nou să încep o trilogie la care voi avea de așteptat destul pentru a afla finalul ei.

Editura Leda ne aduce Praxis, prima carte din seria Dread Empire's Fall, în care ne atașăm repede de soarta celor două personaje principale, locotenentul Gareth Martinez și cadetul Carolyne Sylla, oameni prinși într-un sistem multi-planetar guvernat de rasa Shaa, care totuși au ales din motive neștiute să se sinucidă unul câte unul, ultimul reprezentant al rasei urmând să se stingă în scurtă vreme. Astfel se creează un gol de putere, și una din multele rase cucerite în trecut de Shaa intenționează să umple acest gol.

Stilul cărții este de SF militar, iar descrierea bătăliilor este una foarte realistă din punct de vedere al fizicii sale, cum nu am mai citit din seria Lost Fleet, și abia aștept ca Leda să ne bucure cât mai repede cu restul aventurilor lui Martinez și Sylla, împreună cu restul universului extraordinar lor țesut de Walter Jon Williams.

duminică, 31 iulie 2011

Alchimistul Neutronic - Peter F. Hamilton

















Alchimistul Neutronic continuă acțiunea din Disfuncția Realității, în care morții se reîntorc în lumea viilor, dar nu în modul bineiubit de Hollywood, adică stilul zombie, ci prin posedarea celor vii care sunt destul de diseprați să le creadă promisiunile deșarte, sau torturați de alți posedați pentru a își crește numărul armatei lor.

Diferitele societăți umane își dau seama în sfârșit de pericolul imens reprezentat de posedați, și încep să riposteze și să caute soluții la această amenințare monumentală, care are o hibă: după ce omori un posedat ai doi posibili noi soldați ai lor, și aceștia încep să se organizeze, unul dintre organizatorii lor fiind Al Capone.

Pe lânga toate astea o femeie om de știință care a dezvoltat cu 30 de ani înainte un dispozitiv de distrugere în mega-masă reușește să evadeze din pseudo-închisoarea sa, și începe vânătoarea sa de toate părțile posibile, inclusiv posedații.

Sper să iasă cât mai repede și ultima carte din trilogie, Hai Nemira, hai că poți!!!

miercuri, 27 iulie 2011

Impartirea la zero - Ted Chiang

















Ted Chiang abordează tematici diverse în cartea Împărțirea la Zero, teme religioase precum Turnul din Babilon, golemi și îngeri care apar din când în când pe Pământ, teme legate de matematică sau lingvistică, și un documentar despre posibilitatea de a ignora frumusețea cu ajutorul tehnologiei.

Povestirile sunt intrigante, iar gândirea psihologică din spatele lor îmi aduce aminte de Isaac Asimov.

joi, 21 iulie 2011

Wild Cards - Jokers Wild - George R.R. Martin


















A treia carte din seria Wild Cards descrie în stilul unui film serial polițist acțiunea unei singure zi, în care destinul unor mai multe personaje se amestecă și se întretaie pentru a rezulta o poveste bine închegată din mai multe puncte de vedere, care te ține în suspans până la sfârșit.

Personaje deja bine cunoscute ale seriei precum Hiram Worchester, Fortunato, Sewer Jack, Bagabond, Dr. Tachyon, Demise, Yeoman întâlnesc personaje noi sau vechi care îi ajută fiecare în felul lui pentru a rezolva diferite probleme, mari sau mici, cea mai mare fiind răzbunarea Astronomului.

duminică, 17 iulie 2011

A Dance with Dragons - George R.R. Martin
















A Dance with Dragons, a cincea carte din Seria Cântec de Gheață și Foc, a fost așteptată de un număr imens de oameni timp de 5 ani și jumătate, și acum a venit pentru a ne arăta care păreri și speculații au fost adevărate și care nu.

În carte ne reîntâlnim cu o mare parte din personajele noastre favorite, și nu numai. Aflăm continuarea aventurilor lui Jon Snow, Tyrion Lannister și frații săi, Jaime și Cersei, Bran Stark, Daenerys Targaryen și dragonii ei, Theon Greyjoy, descoperim povești din punctul de vedere al lui Barristan Selmy, Quentyn Martell, etc.

La 1040 de pagini pentru versiunea hardcover, ea este cea mai mare carte din serie de până acum, și va fi interesant de văzut peste 4 ani când se va ajunge la ecranizarea sa cât anume din ea va supraviețui pe micul ecran, deși părerea mea este că după al treilea sezon al serialului HBO va trebui să înceapă să folosească și cartea a 4-a și cea de-a 5-ea în paralel, acțiunea din ele fiind 90% în aceeași perioadă de timp, dar din puncte de vedere ale personajelor diferite.

Și din nou ne punem pe așteptare pentru a afla restul acestei povești imense și extraordinare, cu rugile și speranțele ca următoarele cărți să fie scrise mai repede, și ca Martin să trăiască mai mulți ani decât Aemon Targaryen, pentru a ne putea delecta cât mai mult cu poveștile din Westeros și nu numai.

marți, 12 iulie 2011

Wild Cards - Aces High- George R.R. Martin

















În al doilea volum al seriei Wild Cards continuă aventurile așilor, ale joker-ilor și a restului omenirii, prima carte fiind de fapt un prolog la Aces High.

Și astfel ni se povestește din multe puncte de vedere cum reușesc diferiți jokeri, ași, extratereștri și oameni normali să salveze Pământul și omenirea de la o distrugere iminentă din partea unei amenințări extraterestre din tagma Lovecraftiană.

luni, 11 iulie 2011

Wild Cards - George R.R. Martin
















Seria antologică Wild Cards, a cărui editor este renumitul George R.R. Martin, a pornit ca un joc D&D între mai mulți oameni, printre care și autori SF, și s-a dezvoltat într-un univers aparte extrem de vast, care până în ziua de azi are în componență 22 de volume și va continua să crească.

Premisa seriei este răspândirea unui virus extraterestru în Manhattan în data de 15 septembrie 1946, care are ca efecte modificarea genetică a oamenilor, dar nu a tuturora. O parte din cei care iau contact cu virusul mor, o parte sunt imuni, iar cei mai nenorocoși se împart în două categorii: cei care arată normal dar dezvoltă puteri supranaturale, denumiți ași, și cei care sunt transfigurați în fel și fel de chipuri, sau dezvoltă și ei anumite puteri, dar slabe sau aproape nefolositoare, denumiți jokeri.

Și astfel o serie din ce în ce mai numeroasă de scriitori, printre care se numără Roger Zelazny, Carrie Vaughn, Howard Waldrop, Arthur Byron Cover, Chris Claremont, Melinda Snodgrass, Edward Bryant, și mulți alții, încep să ne prezinte micile și marile povestiri din acest univers extraordinar.

vineri, 8 iulie 2011

Cronici de la Capatul Pamintului - Costi Gurgu






Din seria de autori SF români extraordinari își face apariția în biblioteca mea domul Costi Gurgu, constănțean stabilit în Toronto, cu o bibliografie bogată și un palmares de 21 de premii pentru opera sa.

În Cronici de la Capătul Pămîntului autorul ne plimbă dintr-un subiect în altul, fie SF sau fantasy, începând cu un Toronto asediat de un fenomen misterios și sticlos, apoi aflăm despre lupta dintre îngeri și molii de pe altă planetă, urmărim o poveste polițistă cyberpunk demnă de o ecranizare pe marele ecran, apoi pășim într-un București alternativ în care vampirii, piticii și alte rase de basm caută sufletul muzicii, citim drama unui ucenic rețetar, mergem până la Farul de la Capătul Lumii împreună cu un imagus care iși caută iubirea vieții sale, ne plimbăm prin biblioteca fără sfârșit, găsim dava zeilor de lângă Sarmisegetuza, aflăm continuarea poveștii lui Greuceanu, descoperim cum în poveștile fantasy destinul este de neînduplecat împotriva eforturilor eroilor acestor povestiri, vedem o lume ciudată prin ochii unui înger, citim o întâmplare fantastică din viața unui cerșetor și în ultima povestire din carte ne oprim la drama unui om singuratic care află sensul expresiei Așa cum iți faci patul, trebuie să dormi în el.

sâmbătă, 2 iulie 2011

Razboiul Uriasilor - Stephen Donaldson

















A doua carte din seria cronicilor lui Thomas Covenant, Necredinciosul, descrie reîntoarcerea involuntară a lui Covenant pe Tărâm, unde descoperă că deși pentru el au trecut doar câteva săptămâni de la prima sa aventură pe Tărâm, aici au trecut 40 de ani, în care deși Nobilii s-au pregătit intens pentru a respinge amenințarea Disprețuitorului, șansele lor sunt încă foarte mici.

Covenant duce din nou o luptă cu simțurile sale, care îi spun că lumea aceasta este adevărată, frica de a se lăsa pradă acestei probabile iluzii/vis și astfel renunțând la obiceiurile sale, acumulate după ce el a devenit lepros, încă îl fac să fie Necredinciosul, să fie reticent la speranțele care aproape tot Tărâmul le are în el și în posibilitatea ca prin magia sălbatică a aurului alb, verigheta sa, să salveze această lume de la distrugere.

Împreună cu Nobilul Mhoram, Înalta Nobilă Elena, Warmark-ul Troy - un alt om de pe Pământ, care însă a acceptat existenta Tărâmului -, Gardienii Sângelui și Oastea Tărâmului, pornesc să ducă un război cu armata Disprețuitorului, un război pe mai multe fronturi și cumplit.

Conform obiceiului editurii Tortura, a doua carte din serie ne lasă cu multe întrebări, dorința mare de a afla continuarea aventurilor lui Covenant și speranța că următoarele cărți vor fi traduse, editate și tipărite cât mai repede.

marți, 28 iunie 2011

Antologia Gardner Dozois vol 6
















Volumul 6 din Antologiile lui Gradner Dozois ne încântă cu povestiri de David D. Levine, Greg Egan, Mary Rosenblum, Elizabeth Bear, Ken Macleod, Stephen Baxter, și mulți alții, povestiri alese pe sprânceană.

Ele au o serie de subiecte, controversate sau mai normale în primă fază, începând cu lupta unui om de a își descifra tatăl înainte ca acesta să se transforme, povestea unui asasin care dorește să trăiască peste programarea sa, aventurile unei femei cameleon care înregistrează emoții pentru oameni bogați, lupta religioasă/pornirea unei epidemii a unei femei, o poveste despre cum să reziști sau nu tentației zilei perfecte, lupta pentru supraviețuire a unui fost bogătaș chinez într-o țară unde este privit ca un cerșetor, cum hotărăsc doi oameni care au trăit mii de ani să își încheie viețile, lupta unui chrono-calător să salveze o operă de artă, povestea unui scoțian într-o lume post apocaliptică, jurnalul unei exploratoare a unui Pacific fără sfârșit, conflictul de adaptare între o rasă extraterestră cuceritoare și oameni, cronica unei nave spațiale de-a lungul unei perioade de timp mare și nălucile de la bordul ei, ce poate face dragostea familială în momente critice, și în ultimul rând o poveste despre încercarea unei inteligențe artificiale de a descuraja o planetă de a mai purta războaie.

joi, 16 iunie 2011

Umbre Staruitoare - Glen Cook


















Umbre Stăruitoare este a doua carte din seria Compania Neagră a lui Glen Cook, continuând cronicile Companiei Negre, încă în slujba Doamnei. Cobe și camarazii săi sunt trimiși în diferite misiuni, până ajung în Jep, un oraș izolat și la prima vedere neînsemnat, dar care poate deveni pierzania lumii, în el aflându-se o poartă de reîntoarcere a Dominatorului, soțul Doamnei și singurul lucru mai înfricoșător decât ea.Totodată în Jeb se află și Corbul cu Draga, încă un motiv pentru dureri de cap imense pentru Cobe.

Glen Cook continuă și în această carte să ne încânte cu o poveste alertă și antrenantă, iar la sfârșit nevoia de a ști continuarea te macină bine pe dinăuntru. Din fericire editura Millenium Books se mișcă foarte bine cu seria aceasta și nu numai, așa că nu vom avea mult de așteptat.

marți, 14 iunie 2011

Razbunarea Asasinului - Robin Hobb


















Răzbunarea Asasinului este ultima carte din trilogia Farseer, în care aflăm cum se îndeplinește destinul lui FitzChivalry și a oamenilor legați strâns de el, precum și soarta întregului continent aflat în primejdie datorită piraților Corăbiilor Roșii.

Povestea se termină "cu bine", dar nu în stilul poveștilor de copii, sunt necesare sacrificii imense pentru binele general, Robin Hobb reușind extrem de bine la descurcarea ițelor și a firelor de poveste încurcate și întretăiate, ca rezultat fiind o carte de final de trilogie care nu te lasă să te oprești din citit până la final.

Mulțumim editurii Nemira/Tortura că a reușit să scoată repede finalul acestei trilogii, așteptăm cu nerăbdare restul - nudge nudge wink wink -.

joi, 9 iunie 2011

Galileo nr 3 - Millenium Books
















Numărul 3 al revistei Galileo continuă să ne delecteze cu povestiri scurte, interviuri, analize și dosare ale scriitorilor SF.

Peter Watts ne arată în Insula un posibil viitor extrem de îndepărtat și bătălia continuă dintre evoluția civilizțiilor și forme de viață neașteptate. Michael Haulică ne încântă cu o povestire cyberpunk superbă despre o societate în care poți închiria corpul altui om pentru o perioadă de timp.

Mircea Opriță analizează istoria ideologiei paleoastronauților, Graham Sleight ne prezintă o scurtă biografie a lui James Triptree Jr., pe numele ei adevărat Alice Sheldon, apoi intrăm în zona Robert Silverberg, începând tot cu o mică biografie de Jon Davis, apoi un interviul cu maestrul însuși realizat de editorul revistei Galileo și titanul din spatele Millenium Books, Horia Nicola Ursu, și citim cu mare plăcere o povestire a lui Silverberg, Pe mare, spre Bizanț...

Spre final citim laudele către fan-fiction ale lui Cory Doctorow, un articol lui lui Silverberg despre cauză și efect, iar la sfârșit Cătălin Badea-Gheracostea ne prezintă proza fantastică a Stefanei Czeller.

marți, 31 mai 2011

Taisul Sabiei - Joe Abercrombie















De acum încolo editura Nemira va avea o poreclă de la mine, și anume editura Tortura.

Tăișul Săbiei este prima carte din trilogia Prima Lege, un fantasy superb, care m-a atras de la primul capitol și nu m-a lăsat să ma culc azi noapte decât după ce am terminat-o (pe la ora 1).

Cartea are mai multe personaje, începând cu Logen, un războinic al Nordului veteran, Jezal, un căpitan în armata Uniunii cu potențial de erou, West, un maior în aceeași armată, deja erou dar care încă mai are ceva de spus în destinul acestei lumi, Glokta, fost soldat acum schilod dar inchizitor, și încă altele, toate interesante, fiecare cu părți bune și rele, umani și încântători. Aceste personaje sunt puși în fața unor evenimente majore iminente: război cu oamenii din nord, posibil război cu un regat de peste mare, revenirea unui misterios mag legendar, etc.

Abia aștept să citesc continuările, cu speranța ca măcar această serie să fie editată în limba română cât mai repede de către editura Nemira/Tortura, împreună cu restul seriilor: seria Descoperirilor încă așteptăm ultima carte, la trilogia Farseer au scos de foarte curând a treia carte, tot de curând a apărut și a doua carte din seria Cronicilor lui Thomas Covenant, Necredinciosul, deci s-au mai mișcat lucrurile.

luni, 30 mai 2011

Rush - Frankfurt 29 05 2011

Datorită unui bun prieten care a tras de mine am fost la concertul Rush din Frankfurt, din cadrul turneului formației denumit Time Machine, ultimul concert din Europa din acest turneu.

Pe scurt, a fost superb, genial și extraordinar.

Cei trei membri ai formației sunt Geddy Lee, Alex Lifeson și Neil Peart, care la vârstele de 57, 57 și 58 de ani au făcut o sală plină ochi, peste 10 mii de oameni, să țipe, fluiere și să cânte mai bine decât multe trupe tinere în vogă.

Nu regret deloc că am fost și sper să am ocazia să îi mai prind la un alt concert.