marți, 24 august 2010

The God Engines

Am făcut o mică pauză din lectura capturii de la Bookfest 2010 de la editura Millenium Press pentru a citi ultima carte a lui John Scalzi, The God Engines.

Din nefericire cartea este una destul de scurtă, unde Scalzi îşi demonstrează puterea de a avea diferite stiluri de a scrie SF, lăsând la o parte umorul caracteristic lui de până acum. Cartea seamănă cu un episod din The Outer Limits/La Limita Imposibilului sau din Twilight Zone/Zona Crepusculară, sau mai recent, cu ecranizările din colecţia Masters of Science Fiction(căutaţi DVD-ul, se merită).

Acţiunea are loc într-un univers în care zeii sunt prezenţi şi în război cu ceilalţi, unul dintre ei fiind în avantaj net faţă de ceilalţi, reuşind să înrobească o mare parte din inamicii săi, transformând-ui în motoare pentru nave stelare.

Personajul principal este Ean Tephe, căpitanul unei astfel nave stelare, un om cu credinţă în zeul său. El primeşte o misiune de a recruta noi adepţi ai zeului său pentru a asigura victoria zeului împotriva unei ameninţări. Dar Tephe va întâmpina o serie de piedici în această misiune, cea mai mare fiind zeul-motor al navei sale, un zeu extrem de şiret şi plin de surprize.

Chit că sunteţi fani Scalzi sau nu, The God Engines este o carte care merită citită.

Povestiri de Duminica

Mi-e ruşine dar trebuie să recunosc că nu auzisem de Mircea Opriţă înainte de a îi cumpăra cartea de la Bookfest anul acesta (din fericire am avut ocazia de a şi primi un autograf de la dânsul pe carte). Însă de acum încolo dacă voi mai auzi acest nume nu voi mai fi ignorant şi voi şti răspunsul la întrebarea cine este Mircea Opriţă: Un scriitor român de Science Fiction care nu trebuie să lipsească din biblioteca SF-iştilor români.

Povestiri de duminică oferă 10 povestiri, 5 vechi şi 5 noi, fără a avea legătură între ele, dar fiecare oferind o lectură plăcută şi plină de suspans.

PS Deşi titlul specifică o zi specială, aceste povestri pot fi citite în decursul întregii săptămâni fără probleme.

marți, 17 august 2010

Rîul Liniştit - Nicola Griffith

Rîul Liniştit este o carte foarte bună de citit într-o zi ploioasă, când nu ai chef de nimic decât de o carte bună.

Personajul principal, Lore Van de Oest, este o fată dintr-o familie extrem de bogată şi puternică, într-un viitor apropiat în care poluarea este o problemă majoră. Povestea ia loc în 3 timpuri: prezent, când Lore îşi conduce viaţa ei singură, trecutul apropiat, când Lore depindea de o altă femeie, Spanner, şi trecutul îndepărtat, unde Lore trăia cu familia.

Schimbarea drastică din viaţa ei se întâmplă după ce este răpită de doi necunoscuţi, ţinută ostatică câteva luni, după care este anunţată că familia nu a plătit şi o urcă într-o dubă. Disperată, reuşeşte să scape, după ce îl răneşte pe unul din răpitori, şi se trezeşte pe podul unui rîu într-un oraş european. Acolo o găseşte Spanner, o femeie care trăieşte din furturi de identitate şi alte mici infraţiuni cybernetice. Spanner o întreţine pe Lore, îi face rost de un nou implant de identitate, dar o forţează încetul cu încetul să facă nişte lucruri de care Lore este dezgustată.

La un moment dat Lore reuşeşte să scape de influenţa lui Spanner şi să îşi creeze o nouă viaţă, se angajează la o uzină de reciclare a apei din oraş, domeniu în care este extrem de calificată datorită trecutului şi familiei sale, dar neputând să îşi divulge secretul postul este unul mediocru.

Dar Lore va descoperi că nu poţi scăpa de trecut atât de uşor, şi acest lucru nu este neapărat o nenorocire.