vineri, 29 iunie 2012

Redshirts - John Scalzi



Redshirts este ultima carte a lui John Scalzi, un autor care nu trebuie ratat de fanii SF și nu numai, umorul său genial fiind ușor de asimilat și de către cei care strâmbă din nas când aud de Science Fiction.

Nava stelară Intrepid este nava amiral a flotei stelare a Uniunii Universale, o navă de explorare, și în același timp nava cu rata cea mai mare de mortalitate a echipajului. Cu excepția a 5 membri din acest echipaj: căpitanul, ofițerul științific, doctorul șef, inginerul șef și un locotenent. Restul sunt carne de tun, altă expresie fiind redshirts - referință la serialul Star Trek, ca de altfel toată cartea.

Scalzi reușește să îmbine în Redshirts o poveste SF, umorul său deja bine cunoscut pentru a parodia majoritatea serialelor SF din trecut și prezent și să dea un glas mai puternic doleanțelor spectatorilor acelor seriale privind mediocritatea scenariilor. Scalzi a fost consultant creativ la un serial SF, Stargate Universe, care a început bine, dar în al doilea sezon a luat o turnură proastă și a fost oprit (începuseră să tot omoare personaje de zici că l-au împrumutat ca consultant pe George R.R. Martin). Asta nu din cauza lui Scalzi, dacă ar fi fost scenaristul serialului cred că ar fi reușit să supraviețuiască, plus că ar fi fost mult mai hazliu.

Dacă nu citiți această carte, veți omorât și mâncat la sigur de un rechin de gheață sau de un vierme de pământ.

PS Atenție, dacă începeți să citiți această carte nu o veți pune jos până nu o veți termina, dar nici nu veți regreta acest lucru.
PPS Șoferii sunt rugați să nu înceapă această carte în timp ce stau la roșu la semafor.

joi, 28 iunie 2012

Antologia Nebula 2009 - Kevin J. Anderson



Anul acesta editura Trei ne-a făcut un cadou surpriză foarte plăcut la Bookfest 2012: Antologia premiilor Nebula din anul 2009 - deși pe copertă scrie 2011-, în care găsim finaliștii și binențeles câștigătorii premiului Nebula 2009 la categoriile Povestiri și Nuvelete, câștigătorul la categoria Nuvelă, câștigătorii Premiilor Rhysling (pentru poezii speculative) și lista câștigătorilor la restul categoriilor: Roman, Dramaturgie, Scenariu, etc.

La sfârșit avem și o listă cu toți câștigătorii din anii trecuți din 1965 până în 2008.

Nu ratați această antologie, merită cu deplin.

marți, 26 iunie 2012

Graspop Metal Meeting 2012

Anul acesta am zis să văd și eu cum se organizează un festival de rock în afara României ca să văd diferența. Drept care am luat bilet la Graspop Metal Meeting, unul din festivalurile rock europene bine cunoscute, organizat în Belgia.

Line-up a fost plin de trupe bune și extrem de bune:
Godsmack, Black Label Society, Slash, Devildriver, Sabaton, Amon Amarth, Slayer, Lamb of God,  Ozzy & Friends, Kobra & The Lotus, Thin Lizzy, Trivium, Exodus, Megadeth, Twisted Sister, Pennywise, Limp Bizkit, Cancer Bats, Black Spiders, H2O, Killswitch, Axewound, Machine Head,  Gojira, Motorhead, Hatebreed, Guns & Roses.

Am ajuns vineri când pe scena principală cânta Sabaton, care îi mai prinsesem anul trecut în România, și care încă stiu să facă spectacol. După ei au urmat Slayer, la înâlțime ca întotdeauna.
  După Slayer am aruncat o privire și 2 urechi la Lamb of God, care știu să bubuie un cort întreg, un cort plin de fani în care nu prea mai puteai să intri
Seara de vineri s-a încheiat cu Ozzy Osbourne & Friends (inclusiv Slash, fostul chitarist de la Guns & Roses), Ozzy încă ținându-se bine și la fel de nebun
Sâmbătă am ajuns la timp pentru Megadeth,
urmând trupa care din punctul meu de vedere a făcut cel mai tare spectacol din tot festivalul: Twisted Sister

 A urmat Europe, și ei demonstrând că rock-ul Old School este încă greu de întrecut
La Limp Bizkit nu am mai rămas, deoarece eu și cu prietenul cu care am mers eram rupți, și mai aveam și de condus înapoi la Bruxelles 100 de kilometri - zic condus în sensul că el a condus, eu mai mult moțăiam pe drumul de întors.

Ultima zi a început pentru noi în forță cu Machine Head
apoi un pic de Gojira



Motorhead-ul a rupt scena și publicul
și la final Guns&Roses a tras o performanță superbă de 3 ore

Din punct de vedere organizare, jos pălăria. 4 scene, un spațiu imens - cel puțin 2-3 hectare -, public cât cuprinde - se vehicula numărul de 30.000 de oameni, și nu cred că era prea departe de adevăr, camping și parcări bine organizate, inclusiv parcare pentru biciclete
un curcubeu
distracție și voie buna




Per total o experiență extraordinară care sper să o repet cât mai des, și sper ca în viitor festivalurile din România să reușească să ajungă la nivelul acesta.

miercuri, 20 iunie 2012

Cronolitii - Robert Charles Wilson



Editura Trei ne aduce romanul Cronoloții, în care Pământul este sub asediu din partea viitorului său, în anul  2021 "aterizând" un monument monolitic în Thailanda, dedicat unui lider sub numele de Kuin și având data de peste 20 de ani în viitor. Și nu este singurul, altele apărând în decursul anilor în alte locații, devastând zona imediat apropiată (în stilul Terminator time machine).

Personajul principal este Scott Warden, care are "norocul" de a fi în apropierea apariției primului Cronolit, și care ne povestește cum i-au afectat acești Cronoliți viața, nu în bine, dar nici în rău extrem.

Autorul folosește teorii cuantice, probabilistice și cauzale pentru a aduce povestea la limita acceptării de către scepticii posibili a călătoriei în timp, și reușește să prindă o lume semi-post-apocalitică extrem de bine, drept pentru care această carte merită citită de toți amatorii de SF.

marți, 19 iunie 2012

Camera Boy - Fred Minnick



Războiul din Iraq, tota lumea știe despre el din filme, reportaje TV, articole din presă, etc. Când spui război te gândești la soldați, victime, bombe, gloanțe, etc, dar foarte puțin la fotografi, iar dacă te gândești la fotografi, te gândești la acei fotografi profesioniști care își riscă viața pentru a captura imagini cutremurătoare, care să arate lumii fața războiului.

Dar pe lângă acești fotografi mai există și fotografii armatei. Soldații care umblă cu arma dar și cu aparatul foto, soldații care din unitățile de afaceri publice ale armatei. Fred Minnick a fost un astfel de soldat, și care și-a făcut stagiul în armata americană, inclusiv 1 an in Iraq în perioada 2004-2005, și a ales să povestească această perioadă, cu lucrurile bune și rele ale sale: prieteniile legate în Iraq, expedițiile foto în misiuni, majoritatea misiunilor fiind extrem de periculoase, pierderea unor camarazi, americani și iraqieni deopotrivă, și întoarcerea acasă, destul de diferită față de ceea ce vezi în filme, dar din fericire cu un happy end.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Puterea Salvatoare - Stephen Donaldson



A treia carte din seria Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul reușește să dea o finalitate provizorie la aventurile lui Thomas Covenant, care se întoarce pe Tărâm pentru a descoperi că Nobilul Foul a pornit un război de anihilare asupra Tărămului și locuitorilor săi.

Deși încă neputincios în privința magiei aurului alb, Covenant ajunge la decizia că deși Tărămul nu este real pentru el, nu poate să rămână indiferent la ceea ce se întâmplă și pornește spre Creșa lui Foul pentru a pune capăt război-ului și lui Foul. 

Probabil că în viitor se vor traduce și restul cărților din serie, dar cred că le voi lua după ce se vor strânge mai multe, Donaldson fiind unul din scriitorii care scriu mult și bine, meritând așteptarea pentru a putea citi o trilogie întreagă cap coadă una după alta fără pauze de timp de ordinul lunilor sau anilor.

miercuri, 13 iunie 2012

Galileo nr 4 - Millenium Books



Numărul 4 din revista Galileo, deși inițial gândită ca o revistă trimestrială, a apărut de curând, cu întârziere, dar strigând precum cel ce i-a inspirat numele: Eppur si muove!

El conține povestiri scurte românești, ale lui Aron Biro, Adrian Buzdugan, Oliviu Crâznic, Doru Stoica și Narcisa Stoica (nu am idee dacă sunt rude ultimii doi), precum și povestiri traduse ale lui Ian. R Macleod, Kim Stanley Robinson și John Shirley. 

Ca bonus avem un mic început de istoric SF românesc datorită lui Mircea Opriță, iar Florin Pîtea ne prezintă interviul luat lui John Shirley, o personalitate marcantă a SF-ului cyberpunk, dar nu numai.  

Să sperăm că numărul 5 va fi mai rapid, dar fără să scadă din calitatea cel puțin constantă a celor 4 numere, ci dimpotrivă.

marți, 12 iunie 2012

Fuga Vanatorului - George R.R. Martin, Gardner Dozois, Daniel Abraham



Cine este cel mai potrivit om pentru a vâna un om? Același om.

Ramon Espejo este un prospector de pe o planetă colonizată de curând de către omenire, cu ajutorul altor rase extraterestre, un om impulsiv și violent când este în compania altor oameni, el simțindu-se mai în largul său în pustietăți.  După o greșeală mare care îl forțează să plece repede din oraș, găsește o structură ciudată a unei rase extraterestre noi, care dorește să rămână ascunsă. Ramon reușește să scape, și fuge spre civilizație, dar rasa extraterestră începe să îl vâneze pentru a își păstra secretul. Arma cea mai bună a lor este clona lui Ramon, care încetul cu încetul își amintește viața originalului său, și se confruntă cu un conflict imens: supraviețuirea sa și răzbunarea față de extratereștrii care l-au creat cu scopul infam de a vâna și omorî tehnic propria sa ființă.

duminică, 10 iunie 2012

Anul Terminal - Florin Pitea


Anul acesta scriitorii români de SF au atacat în forță, pe toate planurile. Pe plan cyberpunk, Florin Pîtea conduce detașat ofensiva, noua sa armă fiind Anul Terminal.

Personajul principal este Isabel Ramirez, o fată din clasa a 12-ea de la un liceu din Bronx, în viitorul apropiat, probabil anul 2060-2070, și lupta ei de zi cu zi pentru a supraviețui orașului extrem de violent, a problemelor în dragoste și nepăsării mamei sale.

Trebuie să recunosc că l-am cam ignorat în ultima vreme pe Florin Pîtea, citind AnOrganic și Necropolis acum câțiva ani buni, dar situația se va schimba radical, începând cu romanul Gangland pe care l-am ratat când a apărut, plus o recitire a celor două cărți menționate anterior.

vineri, 8 iunie 2012

Dincolo de Noapte 12 fete ale gothicului - Oliviu Craznic



Anul acesta editura Millenium Books a adus cadouri noi la Bookfest, toate fiind scrise doar de autori români, una dintre cele mai de succes cărți fiind antologia Dincolo de Noapte 12 fețe ale gothicului, antologie editată de Oliviu Crâznic.

Antologia conține autori consacrați precum Dan Doboș, Liviu Radu, George Lazăr, Florin Pîtea, Ana Maria Negrilă,  Ciprian Mitoceanu, Ștefana Czeller, dar și nume noi, autoare pline de talent: Narcisa Stoica, Ralica Băceanu, Laura Sorin și Cătălina Fometici.

Nu ratați această antologie superbă, gotică și autohtonă.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Prada de la Bookfest 2012



Veni, Vidi, Emi!

Am beneficiat de o pradă bună și anul acesta de la Bookfest,o bună parte din ea cu ajutorul unui fansf.

Acum trebuie să mă apuc de ele, ca să am loc în toamnă pentru prada de la Gaudeamus.


Slaughterhouse Five - Kurt Vonnegut


Kurt Vonnegut a luptat și a fost prizonier de război în al doilea doilea război mondial, fiind martor la bombardarea orașului Dresda din februarie 1945. Și a ales să povestească despre acst lucru în felul lui, acela de scriitor SF.

Astfel personajul principal in Slaughterhouse Five nu este Kurt Vonnegut, deși menționează de câteva ori că era și el acolo. Personajul principal este un om fictiv, Billy Pilgrim, un oculist care ajunge asistent de preot în armată, este trimis pe front și făcut repede prizonier de război de către naziști.
Dar Pilgrim nu este un om obișnuit. El este desprins de timp, conștiința sa poate traversa timpul oricând, el plimbându-se astfel prin diferite perioade ale vieții sale, fie în război, fie în tinerețea sau bătrânețea sa, în momentele când este pe altă planetă, pus într-o grădină zoologică împreună cu o femeie de pe Pământ, o actriță de filme de seria B, etc.