Se afișează postările cu eticheta Compania Neagra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Compania Neagra. Afișați toate postările

joi, 16 iunie 2011

Umbre Staruitoare - Glen Cook


















Umbre Stăruitoare este a doua carte din seria Compania Neagră a lui Glen Cook, continuând cronicile Companiei Negre, încă în slujba Doamnei. Cobe și camarazii săi sunt trimiși în diferite misiuni, până ajung în Jep, un oraș izolat și la prima vedere neînsemnat, dar care poate deveni pierzania lumii, în el aflându-se o poartă de reîntoarcere a Dominatorului, soțul Doamnei și singurul lucru mai înfricoșător decât ea.Totodată în Jeb se află și Corbul cu Draga, încă un motiv pentru dureri de cap imense pentru Cobe.

Glen Cook continuă și în această carte să ne încânte cu o poveste alertă și antrenantă, iar la sfârșit nevoia de a ști continuarea te macină bine pe dinăuntru. Din fericire editura Millenium Books se mișcă foarte bine cu seria aceasta și nu numai, așa că nu vom avea mult de așteptat.

miercuri, 1 decembrie 2010

Compania Neagră - Glen Cook


















Compania Neagră este prima carte din seria cu același nume, o serie de 10 cărți publicate, 2 în curs de elaborare și 3 povestiri scurte, cărți pe care sper ca Millenium Books să le publice pe toate în limba română.

Glen Cook descrie în această serie aventurile unei companii de mercenari, echivalentul Legiunii Străine într-un univers fantasy, prin ochii cronicarului și în același timp doctorul Companiei, începând cu primul lor contact cu Imperiul, al cărui emisar, Înrobitul Hoțul de Suflete, îi angajează să lupte pentru ei împotriva unei rebeliuni de mari proporții.

Astfel Compania se trezește în mijlocul unui război important, angajați de o parte combatantă despotică, condusă de Doamna, soția unui vrăjitor extrem de puternic, împotriva unor rebeli care vor să scape de tiranie. Dar pentru Companie nu există Bine și Rău, există doar misiunea pentru care au fost angajați, iar cât timp ești sub angajament din Companie ieși doar în două feluri: mort sau cu picioarele înainte.

Cook folosește foarte puține nume "obișnuite "în carte, mai mult porecle, care ne ajută să înțelegem mai bine camaraderia dintre acești mercenari. Ei se pot tachina, ciondăni și certa, dar în luptă se pot baza pe fiecare dintre ei și nu vor da înapoi în caz de primejdie. Seria Compania Neagră este una dintre puținele serii fantasy în stil militar, și a avut succes foarte mare în rândul militarilor din lume deoarece este scrisă în limbajul lor, al soldatului care nu iubește războiul, dar își face datoria.