luni, 20 octombrie 2008

Max Payne

Din anul 1993 s-a adaugat la lista caracteristicilor mele si adjectivul "gamer".
Am inceput cu jocurile de pe calculatoarele Spectrum de la scoala de atunci, renumitele Ice-Felix, cu jocuri precum School Daze, seria Dizzy, Saboteur, Robin Hood si multe altele (chiar inca mai am Ice Felix-ul 90 propriu, care era la un moment dat acum cativa ani sa il arunce tata, fapt pentru care a iesit scandal monstru).
In timp am trecut la calculatoare 386 (AT si XT), Pentium, etc, precum si prin gama din ce in ce mai mare de jocuri, si desi cu fiecare an jocurile devin din ce in ce mai uluitoare dpdv al graficii, inca as mai juca cu deosebita placere jocuri precum Golden Axe, Lost Vikings, Serious Sam.

Max Payne a aparut in 2001 si a facut furoare la vremea respectiva, fiind primul joc care folosea conceptul de "bullet time" atat de bine cunoscut si imitat de toti cei care vazusera cu 2 ani in urma Matrix. Dar domnul detectiv Payne a captivat si prin altceva, o poveste bine gandita si narata in stil jumatate "film noir" jumatate banda desenata. Un fir epic care era perfect si care nu trebuia alterat deloc pentru a face un film artistic cu acelasi succes ca si jocul.

Numai ca aici si-a bagat coada trend-ul Hollywood-ian de a strica carti, jocuri si filme vechi din ultima vreme, care merge pe ideea "Daca e bun, strica-l". Pana acum nici o ecranizare a jocurilor de calculator nu s-a ridicat la asteptarile publicului - o lista cu incercarile de pana acum se gaseste aici

Am fost zilele trecute la cinema sa vad cum s-a transpus pe ecran un joc care mi-a placut mult si care l-am rejucat de cateva ori cu mare placere, si am fost dezamagit. Desi trebuia sa ma astept, deoarece vazusem trailer-ul, schimbarile facute de scenaristi au rasolit bine filmul, Max nu foloseste nici un painkiller, actrita care o joaca pe Mona Sax pare o pisica speriata de o haita de caini, nu femeia fatala la care ne asteptam, nici macar scena de la sfarsit cu elicopterul din joc nu s-au chinuit sa o reproduca.

Per total filmul nu merita mai mult de nota 5, si asta doar pentru ca au pastrat cateva idei generale din joc, iar ceea ce ar trebui sa ne sperie este ca 70% sigur va fi o continuare.

marți, 14 octombrie 2008

Clanurile de pe Alpha

Paranoia exista in fiecare dinte noi, variind de la om la om. Fiecare om se teme de ceva, chit ca o arata celorlali sau o ascunde cat mai bine inlautrul sau.

In cadrul science fiction-ului omul care a descris cel mai bine paranoia este Philip K. Dick, el insusi fiind atat de paranoic incat si-a dezvoltat o filozofie rezumata in ultimele cuvinte "Eu sunt viu, voi sunteti morti" - pentru el lumea inconjuratoare era creata de propria lui imaginatie.

Paranoia lui este si unul din motivele pentru care cartile sale au avut asa mare succes, si inca il au, datorita faptului ca fiecare dintre noi se poate identifica intr-o anumita masura cu personajele sale, fiecare recunoaste sentimentul de a crede ca este urmarit, ori ca i se doreste raul de catre cineva apropiat, ca toata lumea este impotriva ta la un moment dat.

Ultima carte citita semnata de Dick este Clanurile de pe Alpha, o carte destul de scurta, dar intriganta, in care personajul principal, Chuck Rittersdorf, este un agent CIA programator de simulacre (semi-inteligente artificiale pentru androizi) care se trezeste dat afara din casa de sotia sa, o femeie care desi este consilier matrimonial, nu reuseste sa faca mariajul propriu sa mearga. Astfel incepe o serie de evenimente in care Chuck se trezeste intre ciocan si nicovala, singura decizie care poate sa o ia fiind sa isi omoare nevasta. Lucru care pare usor de facut avand in vedere faptul ca nevasta lui este trimisa intr-o misiune pe un satelit, fosta colonie/spital psihiatric, acum devenind un teritoriu ravnit atat de Pamant cat si de o rasa extraterestra, misiune in care CIA-ul trimite un simulacru care este controlat de insusi Chuck.

Oare isi va duce la capat Chuck actiunea criminala, avand in vedere ca toata lumea crede deja ca este capabil de crima respectiva, atat de mult incat i se cere sa scrie un scenariu de televiziune a unei situatii identice?

luni, 13 octombrie 2008

Brisingr

Pe 20 septembrie a aparut cea de-a treia carte din seria Inheritance a lui Cristopher Paolini, un american de 24 de ani, care are tot respectul si in paralel toata invidia mea. De ce? Pentru talentul lui extraordinar de a transpune in cuvinte o lume fantastica si complexa in stilul lui Tolkien, care a fascinat intreaga lume de la aparitia primei carti, Eragon, aparuta in 2003, urmata de Eldest in 2005, si de Brisingr anul acesta, dupa cum am mentionat la inceput. Desi initial se anunta o trilogie, anul trecut a devenit o serie de 4 carti, altfel ne-am fi luptat cu o a treia carte de dimensiuni impresionante.

Eu am descoperit prima carte doar acum 2 ani prin iarna, in Diverta-ul de la Scala, si cum am inceput sa o citesc abia am reusit sa o las din mana ca sa dorm si sa mai lucrez la servici (dar mai trebuie si din-astea). Imediat cum am terminat-o am verificat pe internet de continuare, descoperind ca aparuse si ea, si cum nu aveam rabdarea sa astept sa fie tradusa si in Romania pentru a afla ce se intampla, am comandat imediat de pe amazon ambele carti. Nu am fost deloc dezamagit de hotararea mea, intr-o saptamana cartile au venit iar Eldest a fost devorata in decursul a 4-5 zile (culmea e ca imi aduc aminte exact ca am terminat-o pe 31 decembrie 2006 ora 10.00 - imediat cum am inchis cartea mi-a sunat telefonul si am vazut ora).

Povestea urmareste un tanar denumit Eragon, nepotul unui fermier, care isi descopera destinul adevarat de a deveni Calaret de Dragon si de a lupta pentru eliberarea lumii de Galbatorix, un Calaret de Dragoni innebunit de putere si actualul rege si tiran.

Desi cartile contin "cliseele" cu care ne-am obisnuit deja in acest gen de carti, elfii, piticii, revelatiile privind relatiile de sange intre eroi pozitivi si negativi, dragostea aproape imposibila, etc, nu ai cum sa nu indragesti personajele, sa te detasezi de ele, sa te intrebi care va fi urmatoarea intoarcere de situatie si cum se va termina urmatoarea lupta.

Recomand tuturor sa citeasca cartile in momente cand vor sa se relaxeze, sa traiasca emotiv o serie de aventuri frumoase (si in nici un caz sa vada filmul care a incercat sa ecranizeze prima carte, un esec la fel ca si 90% din ecranizarile incercate pana acum)

Inceputul de blog

Si asa apare un nou blog.
De ce?
Din mai multe motive:
1. Am cativa prieteni care au si ei blog
2. Vreau sa vad daca pot scrie ceva coerent pt restul lumii
3. Daca pct 2 se dovedeste realizabil pot reincepe tentativele de scris SF
4. Principalul subiect de discutie va fi SF-ul, care este hobby-ul meu nr 1
5. "E la moda" (da, e si asta un motiv)