sâmbătă, 1 octombrie 2011

Cartea lui Ptath - A.E. van Vogt
















Cartea lui Ptath este aventura lui Alfred Elton van Voght, scriitor renumit de SF, în ținutul fantasy.

Ptath este un zeu care în urmă cu multe milenii s-a hotărât să regăsească spiritul omenirii, drept care s-a contopit cu rasa umană cu profeția de a se reîntoarce la un anumit timp, lăsîndu-și și câteva mecanisme de siguranță. Cele două partenere ale sale, Inenznia și L'oone, își păstrează puterile și îl așteaptă conform planului, până când Ineznia se hotărăște să îl reformeze pe Ptath mai devreme de soroc și să îl distrugă, păstrand puterea doar pentru ea (tipic).

Astfel la începutul cărții Ptath este reformat în corpul unui căpitan de tancuri din armata americană din al doilea război mondial, dar ca timp este cam după 200.000 de ani de la WWII și lumea s-a schimbat cu mult, inclusiv revenirea la societate medievală, și trebuie să descopere cine este, cine îi este cu adevărat dușman și cine prieten, și să se răzbune pe Ineznia.

Niciun comentariu: