joi, 23 aprilie 2009

Fables


Fables este un comic book extraordinar creat de Bill Willingham în care se regăsesc toate personajele din povestiri şi folclor, începând cu Albă ca Zapada, Făt-Frumos, Scufiţa Roşie, Frumoasa şi Bestia,Cenuşăreasa, dar şi Mowgli, Sinbad, Monstrul lui Frankenstein, şi mulţi alţii, care s-au refugiat în "universul nostru" acum câteva secole, datorită unui adversar necunoscut cu o armată puternică care a cotropit tărămul basmelor.
Şi astfel personajele de poveste s-au împărţit în două locaţii, cei care nu au înfăţişare umană stau la "Fermă", loc izolat şi protejat de diferite vrăji, şi o mică comunitate secretă în Manhattan, New York, unde işi trăiesc viaţa personajele umane şi cei care pot lua infăţişarea umană când doresc.

Primele 5 numere din comic sunt excelente pentru introducere, subiectul fiind unul poliţist, şeriful comunităţii - Bigby (Big Bad Wolf - Lupul cel rău) - investigând posibila crimă a lui Rose Red, sora lui Albă ca Zapada, care acum este echivalentul a primului ministru al comunităţii, rolul de preşedinte fiind deţinut de Regele Cole, un post mai mult onorific.

Willingham reuşeste să ia personajele din poveştile din copilarie ştiute de noi şi să le dea o nouă dimensiune, toţi având acum caractere extrem de umane, care cunosc frica, iubirea, gelozia, mandria, lacomia oamenilor obişnuiţi din ziua de azi, astfel cititorii ataşandu-se de ei mult mai repede decât s-ar ataşa de un personaj nou.

Povestea se dezvoltă din ce în ce mai mult de la un număr la altul, încetul cu încetul dezvăluind-se mistere vechi, dar apărând altele noi, personaje noi apar, altele dispar sau mor. Aici nu întotdeauna totul se termină cu bine, nu mai sunt poveştile din copilărie, ci o viaţă reală, cu consecinţe reale ale faptelor.

În paralel mai există o serie care s-a desprins din Fables, denumită Jack of Fables, în care personajul principal este Jack, cel cu vrejul de fasole, care după nenumărate şotii şi tentative de fraude asupra celorlalţi din comunitate este forţat să plece, astfel începând o serie de aventuri a lui însuşi.

Momentan Fables este la numărul 83, dar nu există nici un semn că ar fi pe sfârşite, dimpotrivă, şi există în proiect şi o ecranizare pe micul ecran de către canalul ABC, care sper din tot sufletul să iasă bine şi să dureze cât mai mult.

În România deocamdata Fables am auzit să se gasească doar la librăria Eminescu de la Universitate unde a găsit un prieten primul volum, dar fanii împătimiţi ca subsemnatul pot să comande majoritatea seriei de pe internet (eu am primele 12 volume de pe amazon.com)

miercuri, 15 aprilie 2009

Cainii din Bucuresti

Oare cine a spus prima data expresia "viata de caine" in sens negativ? Pentru ca mie mi-ar place la nebunie sa fiu caine, mai ales caine vagabond. Ma uit la ei si vad niste fiinte destul de linistite, care stiu ce este important in viata - somnul si mancarea - si nu au grijile mondene ale oamenilor legate de bani, serviciu, cariera, obligatii familiale, casa si masina, prietena sau nevasta, etc.

Nu zic ca nu au si ei grijile lor, ca de exemplu hingherii, soferii idioti, oamenii care intra in panica cand vad un caine si se apuca sa dea in ei preventiv ca sa nu ii muste, chit ca acel caine nici macar sa il miroasa nu vrea, alti caini mai agresivi si haitele lor, si altele.

Dar totusi exista caini care s-au invatat destul de repede cu mersul lucrurilor in Bucuresti, caini inteligenti care se descurca foarte bine in acesta nebunie, caini care stiu sa mearga cu metroul sau RATB-ul si coboara la statii linistiti cu restul calatorilor, caini care merg prin trafic si au invatat o parte din regulile de circulatie.

De exemplu astazi de dimineata veneam la servici si la o trecere de pietoni din fata mea un caine trecea linistit, a asteptat putin ca sa treaca o masina, dupa care a continuat fara sa il deranjeze masina care venea, masina care i-a dat prioritate si l-a lasat sa traverseze, un lucru care cere respect pentru soferul respectiv, si eu as fi facut acelasi lucru, si de altfel lucru care chiar il fac tot timpul, cand vad un caine ca traverseaza incetinesc si il las sa treaca, de ce sa il sperii si sa fuga saracul de frica in fata altei masini?

Alti caini din Bucuresti am auzit chiar ca sunt atat de amuzati de alarmele de la masini incat sar pe ele sa le porneasca, sau poate ca au ceva cu masina/soferul masinii respective si au aflat ca au sanse sa ii consume bateria in felul acesta, tot ce se poate.

Daca exista fenomenul de reincarnare, una din vietile urmatoare as dori sa o petrec ca un caine vagabond in Bucuresti, sa stau tolanit la soare intr-o zi frumoasa de primavara, sa ma uit la oamenii plini de griji care alearga innebuniti si sa gandesc "Uita-te si la astia ce prosti sunt"

vineri, 3 aprilie 2009

John Scalzi

Ieri am terminat de citit prima carte a lui John Scalzi, intitulata Old Man's War, o carte aparuta in 2005, care a castigat premiul Hugo in 2006 si care de-abia am aflat ca a fost publicata in romana si in noiembrie 2008 in editura Millenium.
Si totusi idiotul si ignorantul de mine a aflat de aceasta carte de-abia in data de luni 20 martie 2009 cand am cumparat-o dintr-o librarie englezeasca din purul motiv ca nu mai aveam ce sa citesc. Am inceput sa o citesc miercuri, iar joi ma dadeam cu capul de pereti din mai multe motive, primul fiind ca nu aflasem de aceasta carte extraodinara pana acum, iar ultimul fiind ca am de asteptat vreo maxim 2 saptamani pana cand vor ajunge urmatoarele 2 carti din serie (a 3-a nu era pe stoc la amazon.uk).

Cartea se incadreaza in genul "space opera", inspirata foarte mult din Infanteria Stelara a lui Heinlein, fapt recunoscut de autor fara nici un pic de rusine, si chiar este putin peste ea din punct de vedere calitativ, reusind sa transpuna mult mai bine actiunea si emotiile personajului principal cititorilor decat Heinlein. In acelasi timp personajul principal este mult mai matur decat cel din Infanteria Stelara, John Perry avand in spate 75 de ani de existenta si experienta de viata, spre deosebire de Johnny Rico si cei 18 ani ai lui.

John Perry este un om care abia a implinit 75 de ani, si a ales sa se inroleze in CDF - Colonial Defense Forces - care ii ofera o prelungire a vietii, desi nu va afla exact cum decat dupa ce se va inrola si va ajunge in spatiu, CDF-ul fiind singurii care detin posibilitatea de zbor interstelar, detinand tehnologie extrem de avansata fata de cea a oamenilor de pe Pamant. Ei recruteaza colonisti din randul populatiei asiatice, care inca are probleme cu densitatea populatiei si nivelul de trai, si soldatii din cadrul populatiei de varsta inaintata, preferand soldati cu experienta de viata, nu tineri nepregatiti si imaturi.

Perry este un om care si-a trait viata, a iubit si a fost iubit la randul lui, are un fiu care a reusit in viata, dar care de cativa ani si-a pierdut sotia si asteapta doar sa implineasca cei 75 de ani pentru a se inrola in CDF, pentru a scapa de o viata care nu ii mai poate oferi decat amintiri si o batranete din ce in ce mai apasatoare. Un om care accepta provocarea noului, decat sa se lase pagubas si sa astepte sa moara, si care reuseste sa supravietuiasca intr-un razboi cu rase extraterestre.

Scalzi reuseste sa imagineze in acesta carte o armata care este visul tuturor generalilor din ziua de azi, si care foloseste tehnologii futuriste la care sunt sigur ca, daca pana in momentul aparitiei cartii nu se faceau cercetari in aceste scopuri, la momentul actual minimum jumatate din aceste idei sunt in stadiu de cercetare, fie numai si teoretic. Este genul de scriitor din ramura SF Jules Verne, care explica principiile functionarii tehnologiilor si ideilor din carti, cealalta ramura fiind ramura H.G. Wells, care nu explica cum functioneaza tehnologiice avansate, ele doar functioneaza.

Cartea a intrat intr-un timp record in top 10-ul meu al cartilor SF gen space opera, chiar avand sanse mari sa detroneze numarul 1 din top, momentan detinut de Peregrinarile lui Tuf (Tuf Voyaging) al lui George R.R. Martin - timpul va decide.