joi, 26 februarie 2015

Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice Anticipația (CPSF) nr 12-13



Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice ANTICIPAȚIA a ajuns momentan la numărul 27 dar am fost mai leneș din acest punct de vedere, terminând numărul 12-13.

În colecția aceasta ne delectăm cu un text al lui Gregory Benford, în care un tehnician al unei nave spațiale care gonește la o viteză extraodinară își revizuiește viața, Ovidiu Petcu ne dezvăluie aventurile fantastice a patru oameni plecați într-o vacanță pe planeta Gelusia, Robert Silverberg analizează cum ar reacționa o societate din viitor, care este uniformizată din punct de vedere estetic, la contactul cu un om din zilele noastre, Mihnea Columbeanu ne arată diferența dintre  conceptul de iubire al omului și al rasei extraterestre allani, Ursula K. Le Guin ne provoacă să descoperim limbajul faunei și florei, Mircea Opriță prezintă viața și opera autorului SF român George Anania, Eugen Cadaru explorează infinitul și obsesia pentru el dezvoltată de un om, la final Oliviu Crâznic atrăgând atenția asupra unui scriitor SF cu un impact mare: Ted Chiang.

vineri, 20 februarie 2015

Test de Fiabilitate - George Anania







Test de Fiabilitate de George Anania este  un thriller corporatist Science Fiction, partea SF apărând de-abia pe la sfârșitul cărții.

Philip Warner este un genetician extrem de talentat, care a fost de curând angajat de un institut de știință de prestigiu, cu un buget pe măsură și care are o misiune: descoperirea imunității la orice boală. Dar Philip se confruntă pe zi ce trece cu amintirea celorlalți despre cel care a deținut postul înaintea sa: Sorensen. Asistentul său este un om ciudat, care nu vrea să îi spună ce proiect a avut Sorensen, iar misterul acesta crește pe zi ce trece.

Sfârșitul cărții te lasă un pic în ceață, dar ce m-a dezamăgit la această carte este numărul de greșeli din text, corectura textului lăsând mult de dorit.

Gemini Cell - Myke Cole


Gemini Cell face parte din seria Shadow Ops a lui Myke Cole, în care magia a revenit pe Pâmântul nostru, societatea adaptându-se în conformitate, dar în special forțele armate.

Acțiunea din Gemini Cell are loc înaintea aventurilor lui Oscar Britton, personajul principal fiind un soldat Navy SEAL, Jim Schweitzer, unul din cei mai buni și dedicați SEAL, dar în urma unui atac asupra locuinței lui este împușcat în cap de la distanță mică (circa 2 centimetri). În condiții normale asta ar fi tot, dar Jim se trezește peste ceva timp, descoperind că trupul său mai are o prezență înăuntru în afară de el, un jinn, sufletul unui războinic din antichitate. Suflet adus în trupul său pentru a îl readuce la viață de către un proict secret al armatei americane.

Din păcate Gemini Cell nu mi-a plăcut la fel de mult ca restul seriei Shadow Ops, impresia lăsată fiind a unei cărți scrise mai în grabă ca să mai scoată niște bani de pe urma succesului seriei. Dar poate următoarele cărți vor reveni la stilul care a prins la public în trecut.

duminică, 8 februarie 2015

The Truth about Sharks and Pigeons - Matt Philips



The Truth about Sharks and Pigeons este o carte umoristică scrisă de Matt Philips, autorul fiind evident un fan al stilului renumitului Douglas Adams și al său Ghid al Autostopistului Galactic.

Bill Posters este un britanic normal, și o știe foarte bine. Dar viața lui devine complicată, precum și mult mai interesantă, în momentul când un porumbel cu un ceas legat de un picior începe să îi vorbească. Bill află că este unul din oamenii care au destinul să salveze lumea, o lume care în secret este câmpul de bătălie între două rase de extratereștri: porumbeii și rechinii.

Împreună cu Fern, o fată antrenată de mic copil să îi fie alături în misiunea primită, și cu ajutorul unui mercenar chilean, Bill trebuie să împiedice rechinii să câștige bătălia care le-ar permite cucerirea întregii planete și eradicarea speciei umane.

Cartea dovedește în câteva locuri un umor decent, reușind să suprindă cititorul, dar per total autorul se chinuie să ajungă la același nivel cu Ghidul Autostopistului Galactic, forțând lucrurile mult prea mult.

The Wrath of the Just - Manel Loureiro



Manel Loureiro închide trilogia Apocalypse Z cu The Wrath of the Just, continuând aventurile alter-ego-ului său pe un Pământ devastat de zombi, împreună cu motanul său, un pilot de elicopter ucranian și iubita sa.

Eroii sunt la început pe o barcă cu velă de dimensiuni medii încercând să traverseze oceanul, dar un uragan le strică planurile, aproape fatal, norocul surăzându-le printr-un petrolier care reușește să îi salveze. Dar comandantul și ofițerii petrolierului sunt fanatici religioși aparținând de o nouă sectă, cu baza într-un oraș american transformat în fortăreață. Iar complicațiile nu se termină aici, pe Pământ existând încă o națiune care a rezistat virusului creator de zombi.

Această ultimă carte se ridică înapoi la nivelul de calitate a primei cărți, cititorii primind și explicații privind virusul, reacțiile personajelor sunt bine gândite, deși mai există clișee binecunoscute, și un sfârșit cu destulă speranță pentru viitor.

Sper ca seria să fie luată în considerare pentru o ecranizare TV, și aștept să citesc următoarele cărți ale acestui autor spaniol.