vineri, 23 octombrie 2009

Webcomics

Acum câţiva ani buni eram un angajat destul de proaspăt în instituţia în care am norocul încă să lucrez, şi fiind novice nu aveam chiar atât de multe de făcut, aveam ceva sarcini dar până am reuşit să învăţ destul de bine cum stau lucrurile aveam destul timp liber. După ce am primit şi un calculator am început să explorez internet-ul de care beneficiam, şi am reusit printre altele să descopăr benzile desenate online "ne-comerciale", adică webcomics-urile.

M-au atras şi m-au prin în mrejele lor prin diferite aspecte, unele prin povestea bine închegată şi gândită, altele prin desenul deosebit de frumos şi detaliat, majoritatea prin umorul lor, şi nu puţine reuşesc să combine toate aceste calităţi într-un mod extraordinar.

Subiectele sunt nenumărate, fie inspirate din jocuri pe calculator, viaţa reală, science fiction şi fantasy, idei originale, etc. Webcomics-urile sunt o altă formă de creaţie unde imaginaţia este fără limite, autorul impunând propriile reguli şi limite.

Printre favoritele webcomics-uri urmărite de mine (numărul total fiind de ordinul zecilor, noroc cu site-ul thewebcomiclist.com care monitorizează extrem de multe webcomics-uri şi îţi arată care au fost updatate în fiecare zi - dacă îţi faci cont îţi poţi salva şi lista personală preferată) sunt următoarele:

Nodwick, PS 238, Full Frontal Nerdity şi Backwards Compatible - toate scrise şi desenate de Aaron Williams, un om absolut genial care reuşeşte să combine poveşti superbe care te prind şi nu te mai lasă cu un umor extraordinar în două dintre comics-uri (Nodwick cu subiect de univers fantasy şi PS238 cu subiect de univers cu super-eroi), celelalte două explorând gaming-ul în cele două forme de răspândire (Full Frontal Nerdity în principal pe tabletop gaming -D&D şi trading cards-, iar Backwards Compatible în principal pe video games) şi filmele artistice şi televiziunea contemporană.

Nodwick şi PS238 am deosebita plăcere de a le avea şi în hard copy (posibil să fiu şi singurul din România - insert geeky laughter here-), comandate de pe magazinul online al autorului, ultimele numere fiind pe drum dinspre America, inclusiv primele două volume din Full Frontal Nerdity apărute, şi aştept cu mare entuziasm şi apariţia primului volum din Backwards Compatible.

Schlock Mercenary - scris şi desenat de Howard Tayler, unul din puţinele webcomic-uri care a fost updatată în fiecare zi în mod continuu de la începutul său, adică din data de 12 iunie 2000.
Subiectul este de science fiction, având ca personaje principale o companie de mercenari în viitorul îndepărtat care reuşeşte să se găsească în mijlocul unor evenimente de importanţă universală (nu glumesc, pentru ei războaiele galactice sunt ceva uşor de rezolvat deja), iar autorul, pe lângă un umor ce rivalizează cu cel al lui Aaron Williams, face parte din categoria de scriitori SF din şcoala Jules Verne, explicând toate principiile şi ideile de bază ale tehnologiei utilizate de el în universul imaginat.

General Protection Fault - scris şi desenat de Jeffrey T. Darlington, de asemenea unul din cele mai vechi webcomic-uri, cu începutul din anul 1998, iniţial pornit ca un comic despre o companie de software "normală " şi dezvoltându-se într-o povestire complexă, cu mini-capitole fie serioase complet, fie numai umoristice, fie o combinaţie ingenioasă între cele două. Spoofing-ul este la el acasă în acest comic, subiecte începând de la Terminator, James Bond şi multe altele fiind parodiate în comic.

The Whiteboard - scris şi desenat de "Doc" Nickel, unul din puţinele comic-uri despre paintball, un hobby şi totodată un sport practicat de mine câţiva ani buni (momentan fiind mai puţin activ ca jucător şi mai mult ca arbitru).

Goblins - scris şi desenat de Tarol Hunt, şi colorat de Danielle Stephens, un comic privind un univers Dungeons & Dragons, cu personajele principale deosebite de cele obişnuite în acest gen de universuri, grupul fiind format din câţiva goblini sătui de grupurile de aventurieri care îi consideră automat răi şi îi atacă pentru experienţă uşoară, şi care decid să devină ei înşişi aventurieri pentru a creşte în nivel şi a se putea apăra.

Mai sunt o grămadă de webcomics-uri care merită citite şi savurate, care probabil le voi enumera în viitor.

2 comentarii:

Girafa spunea...

The noob, the noob :D

Maxkool spunea...

Se rezolvă, săptămâna viitoare va urma partea a 2-a unde o să includ și The noob