joi, 15 octombrie 2009

And Another Thing

Acum 2 ani am citit The Hitchhiker's Guide to The Galaxy al lui Douglas Adams, o carte superbă care ar fi trebuit să o fi citit mult mai devreme, şi care a devenit o carte extrem de importantă în colecţia şi în topul cărţilor mele preferate.

Cartea este de fapt transcrierea seriei de comedie radio creată de Douglas Adams pentru BBC Radio 4 în anul 1978, şi a încântat o mulţime de oameni de atunci în diferite formate, de la serie radio, cărţi, serie TV, joc video, benzi desenate şi în 2005 un film artistic(unul dintre foarte puţinele filme-ecranizări SF bine realizate).

Pe 12 octombrie s-au împlinit 30 de ani de la publicarea primei cărţi din serie, eveniment celebrat cel mai mult în Londra, la convenţia Hitchcon 2009, dar nu numai. NASA a contribuit şi ea la celebrarea acestui eveniment într-un mod foarte inedit şi inspirat: misiunea LCROSS, cu scopul de a ridica o cantitate mare de praf şi piatră lunară pentru a uşura analiza lor în vederea identificării unor urme de apă îngheţată pe Lună prin impactul unui satelit artificial cu menţionatul satelit natural(din păcate nu cu prea mult succes), înainte de impact satelitul artificial a transmis către contul său creat pe Twitter paragraful celebru din cartea lui Douglas Adams al balenei confruntate cu aceeaşi situaţie.



În aceeaşi zi de 12 octombrie s-a lansat a 6-ea carte din serie, And Another Thing ... , carte scrisă de Eoin Colfer, şi care deja a primit laude pentru că a reuşit să păstreze acelaşi stil şi umor, deşi mulţi nu au crezut posibil acest lucru.

Am comandat cartea azi de pe Bookdepository.co.uk, dar sunt sigur că înainte de a o începe voi reciti cele 5 cărţi originale pentru a regăsi farmecul şi povestea extraordinară fără de care am fi dus o viaţă mult mai goală.

Ţineţi minte, răspunsul la Întrebarea Supremă privind Viaţa, Univers şi Tot este 42.


UPDATE 20.10.2009 A ajuns cartea, după ce termin seria Lost Fleet a lui Jack Campbell (estimativ cam într-o săptămână), redevin autostopist prin galaxie

Niciun comentariu: