miercuri, 7 octombrie 2009
Death's Head: Day of the Damned
Luni mă anunţă sora mea că am primit un aviz poştal, şi imediat am ştiut că a sosit cartea. Bookdepository.co.uk trimit căţile la fel de bine şi repede ca Amazon.co.uk, şi fără transport (deocamdată e prima comandă şi o singură carte, o să văd la următoarele comenză dacă se menţine transportul gratuit).
Ieri seară am terminat cartea (de parcă era vreo îndoială că o voi devora rapid), dar în nici un caz nu a fost citită superficial, cartea merită aceeaşi atenţie care a fost cerută şi de primele două cărţi din serie, autorul te ţine în continuare cu sufletul la gură şi după ce ai terminat cartea, înalţând rugi către toate zeităţile să apară o continuare cât mai repede (blestemul cărţilor bune apărute de curând este durata mare de timp până la continuarea ei - daca ai norocul de a se realiza acea continuare).
Sven este în formă din nou, făcând ce ştie el cel mai bine, adică omoară tot ce trebuie omorât, dar începe din ce în ce mai mult să gândească ca un ofiţer, la repercusiunile şi consecinţele pe termen lung ale acţiunilor sale posibile, la ce e mai bine în viitor pentru oamenii la care ţine, oamenii care sunt cei mai norocoşi oameni din univers, deoarece Sven nu se va opri de la nimic pentru a îi proteja, chiar şi de ei înşişi.
Sper ca prima carte din serie tradusă în romană care va trebui să apară prin noiembrie la editura Tritonic să prindă la public, pentru a îi motiva să continue traducerea seriei, dacă nu din fericire pasionaţii vor putea comanda cărţile pe internet, sper şi la posibilitatea realizării unei ecranizări, deşi probabil dacă îl vor face film artistic va fi la sigur rasolit de Hollywood, dar măcar va atrage mai mult atenţia asupra cărţilor, dar speranţa cea mai mare este continuarea seriei.
Mr David Gunn, we thank you for the Death's Head series and we ask that you please continue it!!!
Labels:
David Gunn,
Day of the Damned,
Death's Head
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
fii linistit, gratuitatea expeditiei ramine valabila si la a doua, si la a treizecea comanda. :)
ma bucur ca ti-am sugerat solutia asta.
Trimiteți un comentariu