The Winds of Dune este a doua carte din seria Heroes of Dune, serie despre care mulţi oameni cand aud despre ea dau ochii peste cap, pentru ei încadrându-se în genul "hai să mai scoatem nişte cărţi bazate e un succes pentru a face bani". Sunt şanse mari să fie adevărat acest lucru, doar trăim într-o lume unde banul primează încă, dar eu sunt sigur că autorii au acceptat să scrie aceste cărţi şi pentru că au simţit că mai pot contribui în mod bun la dezvoltarea universului Dune şi a ne povesti unele dedesubturi din istoria lui Paul Atreides - Muad'Dib.
Precum Paul of Dune, cartea cuprinde şi o parte din istoria adolescenţei lui Paul, continuând să definească caracterul său, explicând cum un băiat crescut cu simţul onoarei şi dreptăţii a ajuns să permită lucruri care pentru tot restul universului (în afară de cei care îl urmează cu credinţă fanatică) par cruzimea întruchipată.
Bronso Vernius joacă rolul umanităţii lui Paul după moartea lui, amintind întregului univers că a fost un om, nu un mesia, deşi acest lucru îl condamnă la vânarea lui. Din fericire este un om ingenios şi plin de resurse, reuşind să scape o perioadă mare de timp, destul pentru a trezi o parte din omenire şi a o face să îşi pună întrebări.
Jessica şi Gurney Halleck se luptă cu o mulţime de probleme, de la revolte pe Calladan până la ajutarea lui Bronso, în acelaşi timp ascunzând aceste fapte de Alia şi soţul său, spadasinul şi mentatul Duncan Idaho revenit din moarte.
În serie vor mai apărea 2 cărţi, probabil prima anul acesta sau anul viitor, şi sunt sigur că le voi cumpăra şi citi şi pe ele. Dar după aceea până şi eu sunt de părere că e ce prea mult strică, aşa că sper să lase Dune-ul în pace să se odihnească în top-ul ciclurilor SF unde îşi are binemeritatul loc de cinste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu