Se afișează postările cu eticheta Millenium Press. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Millenium Press. Afișați toate postările

miercuri, 31 iulie 2013

Moloh - Michael K. Iwoleit



Moloh ne aduce imaginea unei Germanii dintr-o lume cyberpunk, în care malul Rinului este plin de refugiați care încep să dezvolte un comportament ciudat, iar jurnalistul Martin Kessler începe să intuiască importanța acestui lucru, dar încetul cu încetul descoperă un complot sinistru pentru omenire în forma sa actuală, dar cu implicații bune și rele pentru viitor.

miercuri, 2 mai 2012

Powersat - Ben Bova






Powersat se poate clasifica ca un thriller SF, în care personajul principal este un inginer cu o viziune grandioasă, de a elibera Pământul de sub jugul petrolului, prin sateliți care să capteze lumina solară mult mai eficient de pe orbită și transmiterea energiei pe Pământ prin microunde. El are avantajul că este și un om de afaceri destul de bun, și are o echipă bună în spatele său, dar trebuie să se lupte cu companiile petroliere și de energetice existente, teroriști arabi, sistemul birocratic și politic din SUA.

Cartea este bine scrisă, acțiunea te captivează, și este posibil să ne trezim și cu o ecranizare în câțiva ani, fiind pe gustul și stilul Hollywood din ultima vreme (time will tell).

marți, 26 aprilie 2011

Steampunk: A Doua Revolutie - Adrian Craciun


















Fondatorul editurii Millenium Press și fondatorul blogului CititorSF ne aduc antologia Steampunk : A Doua Revoluție, o antologie cu povestiri scrise doar de autori români, demonstrând încă odată că SF-ul românesc nu este cu nimic mai prejos decât restul lumii.

Avem povești cu domnișoare bătrâne plimbate de nepoate în aeroglisoare alimentate de cărbuni, extratereștri care invadează Pământul în timpul Constantinopolului, o Românie comunistă care a eradicat intelectualii și depind de țigani, povestea unui om care traversează într-un univers paralel ciudat, în care devine soldat fără voia lui și trăiește lucruri ciudate, aflăm o posibilă intorsătură a mișcării revoluționare din 1948 din Moldova, vedem ce s-ar întâmpla dacă Iuri Gagarin ar ateriza pe un Pământ fără televizor, telefon și electricitate, încercăm să urmărim un călător negru într-o lume în care ceasurile sunt clepsidre, și alte povești extraordinare.

duminică, 10 octombrie 2010

Povestiri Fantastice - Michael Haulică


















Ultima carte de la Millenium Press din captura de la Bookfest 2010 este Povestiri Fantastice, o antologie a scriitorului român Micael Haulică, unul dintre puținii autori SF români care își susține traiul din pasiunea sa, un lucru încă extraordinar din păcate.

Majoritatea povestirilor din antologie se întrepătrund, unele personaje secundare din povestiri sunt personaje principale în altele, altele nu. Totuși aceste povestiri sunt exemple a imaginației nemăsurate din aproape 30 de ani de creație SF.

Chit că unele povestiri din această carte nu vor fi atât de atrăgătoare precum altele - mărturisesc că nu am fost încântat de toate - nu trebuie să ratați șansa de a descoperi care sunt preferatele voastre.

marți, 24 august 2010

Povestiri de Duminica

Mi-e ruşine dar trebuie să recunosc că nu auzisem de Mircea Opriţă înainte de a îi cumpăra cartea de la Bookfest anul acesta (din fericire am avut ocazia de a şi primi un autograf de la dânsul pe carte). Însă de acum încolo dacă voi mai auzi acest nume nu voi mai fi ignorant şi voi şti răspunsul la întrebarea cine este Mircea Opriţă: Un scriitor român de Science Fiction care nu trebuie să lipsească din biblioteca SF-iştilor români.

Povestiri de duminică oferă 10 povestiri, 5 vechi şi 5 noi, fără a avea legătură între ele, dar fiecare oferind o lectură plăcută şi plină de suspans.

PS Deşi titlul specifică o zi specială, aceste povestri pot fi citite în decursul întregii săptămâni fără probleme.

miercuri, 14 iulie 2010

Perioada Millenium din vara 2010




















Am intrat în perioada Millenium din vara acestui an, și primele două cărți din perioadă sunt antologia Cyberpunk, în original titlul fiind Mirrorshades, editată de Bruce Sterling, antologie care ar trebui citită de toți amatorii de cyberpunk, fie înfocați sau nu. Aveți aici povestiri scrise de oameni ai acestu gen literar, începând cu prima publicare profesionistă a părintelui cyberpunk-ului, William Gibson , continuând cu Tom Maddox, Pat Cadigan, Rudy Rucker, Marc Laidlaw, James Patrick Kelly, Greg Bear, Lewis Shiner, John Shirley, Paul Di Fillipo și conform expresiei "the last but not the least", Bruce Sterling.

Am început să citesc cartea în București dar am avut ocazia să o termin pe plaja din Vama Veche, unde mi s-a părut mai potrivit de citit o astefl de carte, plaja adăugând o nouă dimensiune, un element în concordanță cu stilul cyberpunk.

A doua carte este scrisă de Norman Spinrad, și deși nu este un SF clasic, este o carte superbă, antrenantă pe care nu poți să o lași din mână până la sfârșit.
Imagini la ora Unsprezece este un eco-thriller, după ce scrie pe coperta sa, deși eu as clasifica-o la genul de roman de suspans, în care o televiziune locală din Los Angeles este atacată și ocupată de zece eco-teroriști bine pregătiți cu un plan bine gândit. Din păcate pentru ei planul este gândit bine doar până la un anumit punct, neluând în seamă elementul de gândire al mass-media, lume în care nu au experiență. Astfel ostaticii trebuie să îi ajute pe teroriști pentru a putea scăpa toți cu viață.
Dar oare vor reuși ei? Răspunsul la știrile de la ora unsprezece.

duminică, 13 iunie 2010

Zerg Rush la Bookfest 2010

Vineri am dat o fugă la Bookfest, pentru a re-împrospăta stocul de cărți. În stilul meu caracetristic de shopping - stilul zerg rush -, adică rapid, direct la țintă și eficient, am mers direct la cele 2 standuri importante de SF de la Bookfest: Millenium Press și Nemira, de unde am plecat triumfător cu o pradă bogată, inclusiv un autograf de la domnul Mircea Opriță pe cartea dânsului Povestiri de Duminică:Din păcate datorită unor probleme de tipografie prada este mai mică cu 2 cărți de la Millenium, și anume Războiul Bătrănilor de John Scalzi, o carte extraordinară care deși o am în engleză deja, împreună cu restul seriei sale, doresc să o am și în română, pentru a putea să o dau și altor prieteni care citesc SF dar sunt cam reticenți la cele în engleză. A doua carte lipsă este continuarea din seria Cronicile Apocalipsei, denumită Vindecătoarea, pe care o aștept cu un interes mare, prima carte din serie fiind foarte bună. Ambele cărți vor fi disponibile la sfârșitul lunii.

Din păcate nu am mai găsit altceva de luat de acolo, Tritonic-ul încă nu a scos continuările din seria Takeshi Kovacs a lui Richard Morgan, o să trebuiască să mi le comand în engleză, și în restul raid-ului prin Bookfest nu am văzut nimic interesant.

Așteptăm Gaudeamus-ul pentru o nouă pradă, până atunci am ce citi.

joi, 10 iunie 2010

Galileo

Am primit revista Galileo prin poștă acum 3 săptămâni, dar m-am luat cu alte treburi și cu lenea și spre rușinea mea am terminat-o ieri seară.

Ce este revista Galileo? Este o adiere de primăvară în SF-ul românesc, aducând cititorilor povestiri scurte, interviuri cu autori SF și articole și informații extrem de utile.

Unii oameni ar spune că nu prea se mai caută povestirile scurte, că nu se vând prea bine, etc. Eu spun că fără povestirile acestea scurte am avea un univers SF mult mai mic, și imens de mult mai puțin interesant. Din toate cărțile citite de mine până acum am o serie de cărți favorite, dar am și povestiri scurte favorite în mintea mea. De exemplu Arthur C. Clarke are o mulțime de povestiri scurte, dar cea care o voi ține minte întotdeauna cel mai bine este cea care este întocmită ca o scrisoare a personajului principal, explicând și recapitulând cum facțiunea sa a pierdut un război în care dețineau toate avantajele tehnologice în fază inițială, scopul scrisorii fiind de fapt altul. Povestirea se numește Superiority. Dacă aveți ocazia de a o citi, nu ezitați, nu veți regreta cele 5 minute necesare.

De asemenea una din cărțile mele preferate este Peregrinările lui Tuf (Tuf Voyaging), de George R.R. Martin, care este de fapt colecția unor povestiri scurte despre aventurile lui Haviland Tuf, dar care au apărut inițial la timpi diferiți, eventual fiind colectate într-o singură carte.

Pe lângă povestiri revista Galileo include și un interviu cu Joe Haldeman, traducerea unor articole extrem de interesante privind diferite subiecte.

După fiecare povestire sau text veți găsi și o mică prezentare a autorului și alte opere ale sale, în stilul antologiilor, un alt lucru extrem de util pentru a afla despre alte cărți interesante, astfel am aflat și eu de existența unei continuări a cărții lui Haldeman Forever War.

Aștept cu nerăbdare celelalte numere din revista Galileo, la care sunt abonat deja, până atunci îmi voi reîmprospăta stocul de cărți de la Bookfest, unde voi ajunge mâine-poimâine să fac ravagii la standurile Millenium și Nemira, și nu numai la ele.

luni, 28 septembrie 2009

Prada de la Bookfest 2009 - partea a 2-a
















De la Bookfest 2009 am luat mai multe cărţi, majoritatea de la Millenium Press, 2 de la Tritonic şi una de la Nemira (Iureşul Săbiilor din seria Cântec de Gheaţă şi Foc, care o citesem deja în engleză dar cum le aveam şi în română pe primele două stricam colecţia, plus că aşa pot să "educ" mai mulţi oameni în această serie, împrumutând cărţile şi la cei care strâmbă din nas la carţile în engleză).

Cărţile de la Tritonic au fost citite repede, la fel şi majoritatea celor de la Millenium Press (mai am una de citit din ele), dar ieri mă uitam prin bibliotecă şi mi-am dat seama că am uitat să le menţionez pe 2 dintre ele aici.

Prima este Viteza Întunericului de Elizabeth Moon, o carte care este scrisă din punctul de vedere al unui om autist, care deşi pentru ceilalţi oameni "normali" pare ciudat, el nu se consideră atât de diferit. Lou Arrendale îşi cunoaşte statutul în societate şi micile diferenţe faţă de majoritatea oamenilor, dar nu este complexat din această privinţă. Are o slujbă care îi recunoaşte şi îi foloseşte abilităţile sale speciale, precum şi a altor oameni precum el, iar în plus are şi un hobby, scrima, unde se şi îndrăgosteşte de o colegă de cursuri.

Cartea te prinde şi îţi menţine curiozitatea în permanenţă, descriind foarte bine percepţia unui autist asupra lumii înconjurătoare, autoarea având un fiu autist, reuşind astfel să impresioneze lumea şi să explice natura extrem de umană a autiştilor, oricât de ciudaţi ar părea la prima vedere, mult mai bine decât ar putea vreodată filmul Rain Man. Titlul cărţii este o dilemă din punctul de vedere al fizicii, totodată demonstrând diferenţa punctelor de vedere, oamenii normali căutând să afle viteza luminii, pe când Lou se întreabă care este viteza întunericului, o viteză care teoretic ar trebui să fie egală sau mai mare decât viteza luminii.

A doua carte este Predator - Teroare în junglă a lui Jeff VanderMeer, iar personajul principal este un român, chiar domnul Horia Nicola Ursu, care intră în clubul supravieţuitorilor lui Predator împreună cu Arnold Schwarzenegger şi Danny Glover.

Acţiunea are loc pe o insulă unde un fost general khmer organizează vânători speciale pentru oameni care şi le permit, fără să îşi bată capul cu legislaţii, organizaţii care protejează animale sau alte probleme de acest gen. Pe insulă sunt prezenţi în această expediţie o serie de oameni diferiţi:
traficanţi de arme, foşti agenţi KGB, un miliardar misterios american, un rock star englez care fuge de mass-media şi un vânător profesionist. Plus trupele generalului (cam vreo 100 de oameni), animale cât mai exotice, inclusiv un crocodil imens denumit "cu afecţiune" Pol-Pot. Ttul sună destul de bine şi profitabil, dar apare o miiică problemă. De fapt una de vreo 2 metri şi ceva înăţime, cu armură de luptă şi un arsenal impresionant (tunul cu plasmă fiind o piesă de excepţie), sistem de camuflaj optic personal şi o poftă de a vâna mai mare decât o convenţie de vănătoare din America în plin boom economic.

Am cam dezvăluit eu puţin sfârşitul cărţii, dar tot se merită citită, şi oricum te lasă după ce ai citit-o cu o satisfacţie mai mare decât filmele Alien Vs Predator 1 şi 2 apărute în 2004 şi respectiv 2007.