luni, 28 septembrie 2009
Prada de la Bookfest 2009 - partea a 2-a
De la Bookfest 2009 am luat mai multe cărţi, majoritatea de la Millenium Press, 2 de la Tritonic şi una de la Nemira (Iureşul Săbiilor din seria Cântec de Gheaţă şi Foc, care o citesem deja în engleză dar cum le aveam şi în română pe primele două stricam colecţia, plus că aşa pot să "educ" mai mulţi oameni în această serie, împrumutând cărţile şi la cei care strâmbă din nas la carţile în engleză).
Cărţile de la Tritonic au fost citite repede, la fel şi majoritatea celor de la Millenium Press (mai am una de citit din ele), dar ieri mă uitam prin bibliotecă şi mi-am dat seama că am uitat să le menţionez pe 2 dintre ele aici.
Prima este Viteza Întunericului de Elizabeth Moon, o carte care este scrisă din punctul de vedere al unui om autist, care deşi pentru ceilalţi oameni "normali" pare ciudat, el nu se consideră atât de diferit. Lou Arrendale îşi cunoaşte statutul în societate şi micile diferenţe faţă de majoritatea oamenilor, dar nu este complexat din această privinţă. Are o slujbă care îi recunoaşte şi îi foloseşte abilităţile sale speciale, precum şi a altor oameni precum el, iar în plus are şi un hobby, scrima, unde se şi îndrăgosteşte de o colegă de cursuri.
Cartea te prinde şi îţi menţine curiozitatea în permanenţă, descriind foarte bine percepţia unui autist asupra lumii înconjurătoare, autoarea având un fiu autist, reuşind astfel să impresioneze lumea şi să explice natura extrem de umană a autiştilor, oricât de ciudaţi ar părea la prima vedere, mult mai bine decât ar putea vreodată filmul Rain Man. Titlul cărţii este o dilemă din punctul de vedere al fizicii, totodată demonstrând diferenţa punctelor de vedere, oamenii normali căutând să afle viteza luminii, pe când Lou se întreabă care este viteza întunericului, o viteză care teoretic ar trebui să fie egală sau mai mare decât viteza luminii.
A doua carte este Predator - Teroare în junglă a lui Jeff VanderMeer, iar personajul principal este un român, chiar domnul Horia Nicola Ursu, care intră în clubul supravieţuitorilor lui Predator împreună cu Arnold Schwarzenegger şi Danny Glover.
Acţiunea are loc pe o insulă unde un fost general khmer organizează vânători speciale pentru oameni care şi le permit, fără să îşi bată capul cu legislaţii, organizaţii care protejează animale sau alte probleme de acest gen. Pe insulă sunt prezenţi în această expediţie o serie de oameni diferiţi:
traficanţi de arme, foşti agenţi KGB, un miliardar misterios american, un rock star englez care fuge de mass-media şi un vânător profesionist. Plus trupele generalului (cam vreo 100 de oameni), animale cât mai exotice, inclusiv un crocodil imens denumit "cu afecţiune" Pol-Pot. Ttul sună destul de bine şi profitabil, dar apare o miiică problemă. De fapt una de vreo 2 metri şi ceva înăţime, cu armură de luptă şi un arsenal impresionant (tunul cu plasmă fiind o piesă de excepţie), sistem de camuflaj optic personal şi o poftă de a vâna mai mare decât o convenţie de vănătoare din America în plin boom economic.
Am cam dezvăluit eu puţin sfârşitul cărţii, dar tot se merită citită, şi oricum te lasă după ce ai citit-o cu o satisfacţie mai mare decât filmele Alien Vs Predator 1 şi 2 apărute în 2004 şi respectiv 2007.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu