vineri, 25 septembrie 2009

Death's Head
















Ce faci în momentul când eşti în Legiunea străină, pe o planetă departe de spirala centrală a galaxiei, legat şi biciuit pentru insubordonare, şi un grup de creaturi fioroase atacă fortul în care eşti şi omoară toţi oamenii din el în afară de tine?

Sven Tveskoeg aşteaptă liniştit şi calm să fie şi el omorât, nefiindu-i frică de moarte. Dar aceasta nu este data destinată morţii lui. Fost sergent în Legiune, se alătură tribului de ferox, creaturile care au atacat fortul, dar este "salvat" de trupele speciale ale imperiului din care face parte, trupe denumite Death's Head (Capul Morţii). După care este testat şi recrutat de însăşi generalul suprem al Death's Head, Generalul Indigo Jaxx, omul cel mai temut din imperiu.

Sven este un om la 28 de ani, in Legiunea străină de la 12 ani, "crescut" de un locotenent doar pentru că pistolul pus la tâmpla lui Sven la 12 ani de către locotenent nu s-a descărcat la apăsarea trăgaciului, deja cu un braţ metalic în locul celui pierdut în bătălia cu un ferox (din fericire unul bătrân şi încet, altfel ar fi pierdut mult mai mult), un om căruia nu îi este frică să spună ceea ce gândeşte, deşi nu este prost ca să facă acest lucru tot timpul, cu o agresivitate mult peste medie şi o experienţă de luptă care creşte exponenţial pe zi ce trece. La toate acestea se mai adaugă şi o anomalie genetică, care îi permite să se vindece mult mai rapid decât oamenii normali (probabil descendent genetic al lui Wolverine sau Deadpool).

Deşi te aştepţi la început ca Sven să fie un lup singuratic, el reuşeste destul de repede să acapareze o mică trupă de soldaţi puţin ciudaţi, care sub îndrumarea lui ajung Auxiliarii, o trupă care nu e bine să o subestimezi, mai ales când sunt împreună cu Sven (adică 90% din timp).

Autorul este David Gunn, despre care singurele detalii găsite pe net deocamdată sunt următoarele:

Smartly dressed, resourceful, and discreet, David Gunn has undertaken assignments in Central America, the Middle East, and Russia (among numerous other places). Coming from a service family, he is happiest when on the move and tends not to stay in one town or city for very long. The author of Death’s Head and Death’s Head: Maximum Offense, Gunn lives in the United Kingdom.

Că autorul este în armată este clar din primele 2 capitole din prima carte, altfel nu ai cum să exprimi atât de bine ura răcanilor pentru sergenţi, oricât de mult ţi-ar povesti alticineva experienţele sale din armată.

Cele 2 cărţi, Death’s Head şi Death’s Head: Maximum Offense le-am cumpărat din Londra weekend-ul trecut, prima am început-o în avion la întoarcere, a doua am terminat-o ieri noapte, şi abia aştept să îşi re-înnoiască stocul Amazon.co.uk pentru a citi şi a 3-a carte din serie, Death’s Head:Day of the Damned.

Am descoperit pe blogul editurii Tritonic că vor scoate în curând prima carte în română dar vă recomand să le comandaţi şi citiţi în engleză, pentru că nu veţi rezista să aşteptaţi să traducă şi celelalte cărţi pentru a afla cum evoluează cariera, kill count-ul şi viaţa lui Sven Tveskoeg şi a trupei sale neobişnuite, Auxiliarii.

3 comentarii:

Anonim spunea...

poti lua a treia carte de aici: http://www.bookdepository.co.uk/book/9780593058732/?a_aid=uglybadbear
iesi mult mai ieftin decit pe amazon.co.uk si livreaza mai repede (5-6 zile).

Anonim spunea...

by the way, multzam de semnalarea aparitiilor de la millennium press. vezi ca am un blog nou (pe linga cel clasic): http://bookporn.wordpress.com/
poate mai gasesti sugestii de lectura. in general, o sa dau linkuri unde se pot cumpara cartile despre care o sa pomenesc.

Maxkool spunea...

Multumesc mult de tot, am dat comanda si am anulat-o pe cea de la amazon.co.uk, iar blog-ul nou se adauga listei de bloguri citite zilnic