Se afișează postările cu eticheta John Geary. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta John Geary. Afișați toate postările

miercuri, 5 mai 2010

The Lost Fleet - Victorious




















În sfârșit după 6 luni de așteptare am reușit să citesc și ultima carte din seria The Lost Fleet, o serie extraordinară care își merită loc de cinste în cărțile SF gen militar.

Ca o mică notă hazlie, cu ocazia venirii acestei cărți am început să cred că Ingerul Păzitor al lui George Lazăr din editura Millenium are un mic blestem, este a 2-a oară când trebuie să încep să o citesc și o amân pentru a citi o carte așteptată cu nerăbdare abia venită (prima dată fiind amânată din cauza antologiei Warriors).

John Geary a reușit să aducă flota sa înapoi în spațiul Alianței, deși cu pierderi însemnate de nave și vieți, lucru crezut imposibil de oricine care face parte din flotă.

Numai că acum Geary trebuie să evite arestarea sa de către guvernul Alianței, după care să convingă guvernul de a îl lăsa la conducerea flotei pentru a putea încheia războiul cu Lumile Sindicale și a afla misterul rasei extraterestre ce amenință întreaga rasă umană. Lucruri care par mai simple decât să înțeleagă comportamentul femeii de care e îndrăgostit, din păcate ea fiind subordonata lui (aceeași situație ca O'Neill și Carter din SG-1).
Singura șansă de a fi împreună cu femeia vieții sale este de a termina războiul pentru a putea părăsi funcția de comandant al Flotei cu conștiința curată de a nu fi lăsat baltă Alianța și oamenii ei.

Astfel Black Jack Geary se întoarce în sistemul solar unde a început misiunea sa cea mai dificilă, de data asta el având puterea superioară, hotărât să nu eșueze.

Am recomandat deja seria tuturor amatorilor de SF militar (și nu numai), și voi continua să fac acest lucru până când voi uita de ea (NOT GONNA HAPPEND!!!).

Vestea bună este că autorul are deja semnate contracte pentru 2 mini-continuări, una tratând acțiunile viitoare ale lui Geary privind rasa extraterestră, iar a doua acțiunea dintr-un sistem solar din fostul teriroriu al Lumilor Sindicale.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

The Lost Fleet









Întrebare: Cum citești 5 cărți în 5 zile?
Răspuns: Te apuci de citit seria The Lost Fleet a lui Jack Campbell, și nu mai reușești să te oprești până nu ai terminat-o. După care regreți că nu te-ai apucat să o citești la sfărșitul lunii mai 2010, pentru a avea toată seria, a șasea carte și ultima din serie fiind programată să apară în luna respectivă.

John Geary este comandantul unei nave din flota Alianței care este nevoit să își sacrifice nava pentru a salva restul flotei, și care reușește să ajungă la o navetă de salvare în timp util, întrând în "somnul de salvare"pentru a rezista până la salvarea lui.
Numai că salvarea nu se întâmplă după maxim câteva sătămâni după cum se aștepta, ci după un secol.

Comandorul John Geary astfel află că acum are rangul de Căpitan, și se află pe nava-amiral a unei noi flote ale Alianței cu misiunea de a ataca sistemul principal al Lumilor Sindicate, inamicul Alianței de un secol într-un război ce pare fără sfârșit, plus că este o legendă (acum vie) - Black Jack Geary, eroul Alianței care a inspirat vreme de un secol toți soldații.

Din păcate atacul eșuează, flota fiind victima unei capcane, iar Geary se trezește noul comandant al flotei după ce inamicul omoară delegația de negociere a predării flotei formată din amiralul și ofițerii comandanți ai flotei.

Din fericire pentru ce a mai rămas din flotă, John Geary este ultimul om care mai are pregătire militară avansată tactică și strategică, și reușeste să scoată majoritatea flotei din acel sistem și pornește spre spațiul Alianței pentru a reuși să o salveze, o misiune aparent imposibilă, care îi va solicita toată experiența, șiretenia și norocul său. Și pe lângă toate aceastea va trebui să se descurce și cu probleme de dragoste în legătură cu două femei și posibilitatea unei rase extraterestre.

Autorul Jack Campbell este de fapt pseudonimul lui John G. Hemry, autor sub numele adevărat a altor două serii stiințifico-fantastice militare și el însuși fost ofițer în Marina americană, care a anunțat și că va scrie în viitor două serii în același univers ca The Lost Fleet și care vor urma ca acțiune după ultima carte din serie (și un prequel la serie va apărea în antologia So It Begins, prequel care va povesti bătălia unde John Geary a devenit legendă).

Sper să fie tradusă seria și în română, având un potențial mare de succes, și poate în viitor ar putea fi și ecranizată ca serial, deși parcă de pe acuma văd jumătate din Internet "țipând" CLONĂ DE BATTLESTAR GALACTICA, cărora le răspund de pe acum: Citiți cărțile și veți vedea cât de mult greșiți!