joi, 16 aprilie 2015

Argos Science Fiction & Fantasy nr. 10 - Michael Haulică



După Galileo 6 am trecut la Argos nr. 10. Da, știu, am luat-o invers cronologic. Așa s-a nimerit.

În numărul 10 al Revistei Argos găsim editorialul lui Michale Haulică privind evenimentele SF din România, apoi trecem la secțiunea Proză, unde Ana-Maria Negrilă ne transportă scurt în o lume în care biotehnologia este pretutindeni, Florin Purlucă ne arată dilema unui inspector de daune în fața unor fapte extraordinare, Andrei Panțu explorează misterele nordului Finlandei, Mihai Alexandru Dincă aduce frica de întuneric la un nou nivel, iar Alexandra Medaru ne aduce povestea unui tânăr care înfruntă primejdii și morți-vii pentru a își salva ținutul cotropit de invadatori.

Secțiunea Articole ne prezintă aprecierile critice ale lui Oliviu Crâznic privind Atavic al lui Liviu Surugiu și ale lui Tudor Ciocârlie asupra Suspendați într-o rază de soare, scrisă de Ben Ami, la finalul secțiunii Michael Haulică împărtășind părerea sa despre fanii și cititorii SF români din ziua de azi.

Argos numărul 10 se încheie cu interviul luat scriitorului Florin Pîtea de către Horia Nicola Ursu (de asemnea scriitor, dar și traducător, redactor, editor, îngrijitor de colecții, antologator și jurnalist).

Niciun comentariu: