joi, 9 februarie 2012

DemNet - Dan Doboș



















Continuând seria cărților lui Dan Doboș, am devorat cu plăcere ultima sa apariție, DemNet, o continuare a povestirii sale scurte Îngeri, ieşiţi din morminte!, în care aflăm un posibil viitor al Pământului și al omenirii, care a reușit să găsească energie ieftină și eficientă, a reușit să realizeze o rețea de menținere a sănătății eficientă, etc.

Problema e că 90% din populație a intrat într-o psihologie individuală, fără să le mai pese de progresul civilizației, fără să se mai gândească mai departe de viitorul apropiat. DemNet este o rețea care necesită aprobarea printr-un referendum prin care oamenii s-ar implica foarte mult in sistemul legislativ. La o primă vedere acest lucru sună fantastic.

Igor Lemme este un jurnalist, editorul ascuns al celui mai de succes ziar din lume, care de ani buni supraveghează și atrage lumii atenția asupra lucrurilor ascunse periculoase din sistem. Dar acum, cu apariția DemNet, el trebuie să se implice în lupta activ, pentru a salva lumea de la unul din cel mai mare pericole: de ea însăși.

Am auzit în trecut cum că Dan Doboș l-a canalizat pe Frank Herbert când a scris Abația (având în vedere că este unul din scriitorii lui preferați, cam greu să nu facă acest lucru). Acum descoperim că alt scriitor preferat al său este Isaac Asimov, datorită stilului de scris și analiză profundă a psihologiei și sociologiei din DemNet.

DemNet este prima carte dintr-o serie care promite să egaleze trilogia Abației ca succes, și abia aștept restul cărților din această serie ca să ma delectez cu ele.

Niciun comentariu: