vineri, 29 noiembrie 2013

La galop prin piramidă - Liviu Radu



Nemira și Liviu Radu ne-au adus un cadou anul acesta la Gaudeamus prin publicarea celei de-a doua cărți din seria Taravik, în care curierul caftangiu Taravik și partenerul său pegasul Kostik primesc o misiune care îi duce într-o țară relativ apropiată de orașul lor, dar care are o grămadă de zei și în care se poartă un război civil, care au consecința de a complica drumul eroilor noștri, implicând temple, drumuri prin deșert, crocodili, bere, priamide și sfincși.

Cartea are același stil umoristic și critic privind societatea ca și prima carte, și așteptăm cu nerăbdare următoarele aventuri ale lui Taravik și Kostik.

Puterea Armelor - Joe Abercrombie





Puterea Armelor este a treia carte din trilogia Prima Lege a lui Joe Abercrombie, o serie fantasy superbă cu un final pe măsură.

Personajele favorite din primele două cărți s-au schimbat câte ceva în decursul poveștii, învățând încetul cu încetul adevărata față a lumii, natura oamenilor și cum se poate schimba soarta într-o secundă. Glokta încă se chinuie să supraviețuiască intrigile încurcate ale curții, Lothar se întoarce la curte pentru surprize imense, West își continuă marșul militar, iar Logen își demonstrează porecla de Sângerosul-Nouă și reușește să se reunească cu ceata lui, acum condusă de Copoi.

Abercrombie a mai scris trei cărți în universul acesta, în care apar și diferite personaje secundare din seria Prima Lege, pe care sper să le citesc anul viitor, acum știind că orice carte pe scrie Joe Abercrombie merită citită.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Sunset Strip: A Tale From The Tome Of Bill - Rick Gualtieri







Rick Gualtieri se întoarce la seria Tome of Bill, dar din păcate nu cu a cincea carte din serie, ci cu un mic interludiu (cartea 4.5 să zicem), cu acțiunea între cartea patru și cartea cinci.

Aici personajul principal este Sally Sunset, vampira dădacă a lui Bill, care își redescoperă încet umanitatea, mai ales prin întoarcerea în Las Vegas, locul unde a fost transformată în copil al nopții, unde va descoperi cunoștințe vechi și prieteni noi, dar și dușmani noi și periculoși.

Cartea nu este deloc dezamăgitoare pentru fanii seriei, și avem la sfârșit și ca bonus primul capitol din cartea a cincea, Goddamned Freaky Monsters.

Zeul Adormit - Peter F. Hamilton





Finalul Trilogiei Zorii Nopții a lui Peter Hamilton ne aduce acțiune cât cuprinde și un deznodământ neașteptat, dar care ne face să răsuflăm ușurați (de faptul că nu mai trebuie să mai așteptăm o altă continuare).

Joshua Calvert, posedatul Quinn Dexter, Louise Kavanaugh, Al Capone și restul personajelor nu se dau bătuți în scopurile lor, fiecare luptând pentru a realiza ceea ce și-au propus, cu rezultate catastrofice în unele cazuri, multă vărsare de sânge și antimaterie, și cu un final un pic grăbit de autor (probabil și el se săturase de atât scris la cărțile acestea), introducând un Deux Ex Machina.

Lecția învățată de aici este următoarea: Dacă vedeți o carte de Peter Hamilton, verificați mai întâi dacă seria (90% șanse să fie o serie și nu o singură carte) este scrisă complet (și tradusă complet în cazul celor care citesc numai în română), pentru a nu agoniza de fiecare dată când terminați una din cărți (scrie bine și frumos, dar muuuuult).

joi, 31 octombrie 2013

Homeworld - Evan Currie




Homeworld este a treia carte din seria Odyssey One, în care se dezvăluie câteva mistere privind rasa extraterestră Drasin și misiunea ei, dar în același timp devenind un pericol din ce în ce mai iminent pentru Pământ și pentru omenire.

Oare Pământul poate rezista atacului rasei Drasin? Posibil, dar pentru a avea o șansă ar fi necesar crearea unui front comun, ignorarea unor tratate internaționale, idei posibil nebune și curaj cât cuprinde.

Și așteptarea pentru următoarea carte din serie re-începe, dar până acum a meritat.

Paint it Black - John G. Hartness




A patra carte din seria Blacknight Chronicles se întoarce pentru a ne amuza și delecta cu restul aventurilor celor doi detectivi-vampiri din orașul Charlotte, care acum se vor înfrunta cu noi creaturi supra-naturale care se pare că au dezvoltat anumite gusturi culinare nu prea de bun augur pentru populația umană.

Cei care vor începe să citească seria cu această carte nu se vor pierde în amănunte fără să înțeleagă ce se intâmplă, dar e recomandabil să citească cărțile în ordine pentru a savura pe deplin aventurile celor doi eroi ai nopții.

The Stories - Five Years - Tor.com



În luna august Tor.com a sărbătorit cinci ani și a decis ca acest eveniment să fie culminat de oferirea către utilizatorii săi înregistrați cu o carte electronică conținând o colecție de 151 de povestiri publicate de ei care au câștigat diferite premii în acești cinci ani.

După două luni de citit am reușit să ajung la jumătatea acestei cărți, unde am hotărât să pun pauză pentru a citi alte cărți care sunt continuări ale unor serii, cărți așteptate de mult, și voi reveni la a doua jumătate când voi decide (cel mai probabil anul viitor).

Povestirile citite până acum dovedesc fără îndoială faptul că sunt câștigătoare de premii, fie nuvele, povestiri scurte sau capitole de început din cărți sau serii de cărți.