duminică, 28 mai 2017

Apararea siciliana - Lucian Dragos Bogdan


Seria polițistă Vagabond continuă cu Apărarea siciliană, în care Dinu revine la familia sa, dar microbul aventurilor și al detectivism-ului nu l-a părăsit, descoperind un cadavru în pădure. Începe o luptă, pe de o parte revenirea la o viață normală, suprapusă cu eforturile de a reface legătura căsniciei, pe de altă parte setea de a afla adevărul și criminalul.

sâmbătă, 27 mai 2017

Haiganu Furia Oarba - Marian Coman


În Furia Oarbă continuă lupta lui Haiganu împotriva lui Pleistoros, cel din urmă fiind determinat să îl pedepsească încontinuu pe zeul ciclop. Lumea creată de Marian Coman ne este dezvăluită mai mult în această carte, cu personaje noi, scene de luptă și peisaje ce te fac să speri la un joc World of Haiganu.

Ne vom intoarce in Muribecca - Sebastian A. Corn



Ne vom întoarce în Muribecca este un roman ce tratează o expediție în America de Sud condusă de un arhelolog rus, ce și-a adus și familia sa cu el, căutând urmele orașului Z, continuând munca lui Fawcett. Fiul său, Francois, se împrietenește cu un localnic și devine din ce în ce mai pasionat de junglă și vânătoare, dar încetul cu încetul ni se dezvăluie o luptă ascunsă cu implicații mari asupra omenirii, bătălie ce îl implică pe Francois.

marți, 2 mai 2017

Ai uitat sa razi - Bogdan Munteanu



Am devorat această colecție de povestiri în avion, și mi-a plăcut stilul de a transpune clar gândurile personajelor, precum și atmosfera fiecărei povești. Iar cireașa de pe tort a fost surpriza de a descoperi apariția unor personaje din povestirile de la început ca personaje secundare în alte texte ale cărții.

Jocul Necromantilor - Serban Andrei Mazilu



Jocul Necromanților continuă aventurile Corbilor din Arhipelagul Voss și lupta lor în slujba zeului Thanos, miza acum fiind întreaga lume. Aștept continuarea seriei, cu toate că (și am înțeles de la autor, în cadrul întâlnirii B3 - Book Bloggers of Bucharest - din 22 aprilie, că nu sunt singurul) am simțit că sunt un pic cam prea multe personaje, însă la finalul cărții se estompează acest sentiment.

luni, 24 aprilie 2017

Cainii diavolului - Catalina Fometici


Vârcolacii se întorc, iar Cătălina Fometici îi servește pe o tavă de argint în Câinii diavolului, unde descoperim trei povești din Franța secolului 18 în care superstițiile devin realitate. Prima poveste este cea mai închegată, cu personaje convingătoare, celalate două fiind continuările ei după câțiva ani, cu o tentă mai hollywood-iană.

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Femei Periculoase - George R.R Martin, Gardner Dozois



Primul volum al unei antologii cu un titlu pleonastic, Femei periculoase conține douăsprezece povestiri scurte, nu toate SF&F, din care excelează textele scrise de Melinda M. Snodgrass, Jim Butcher, Joe R. Lansdale, Lawrence Block și Brandon Sanderson.

luni, 17 aprilie 2017

Tenebre. Cazul Laura - Daniel Timariu



Daniel Timariu ne dezvăluie în Tenebre, Cazul Laura, fața nevăzută a Timișoarei - o lume a fantasticului ce se întrepătrunde cu viața normală a orașului, în care Alex Anghel, un detectiv particular, primește un caz legat de dispariția a două persoane. Însă cea care îi încredințează cazul este moartă-vie, sfetnicul lui este un satir înțelept, iar cazul va implica vrăjitoare, demoni, vârcolaci și multe alte ființe supranaturale.


Aștept cu nerăbdare continuarea aventurilor detectivului Tenebrelor (cu dorința de a fi mai explicită din punct de vedere timp scurs între capitole - capitolul 20 are o discrepanță -) și a prietenilor săi.

duminică, 16 aprilie 2017

Inima Dragonului - Mircea Tara



Inima Dragonului este un roman fantasy complex, cu un univers bine gândit și descris în detaliu, cu personaje de care te poți atașa emoțional foarte ușor, scene de luptă ample, intrigi și planuri ale unor ființe bătrâne și cu o răbdare imensă. Mircea Țară a creat o lume care te prinde încetul cu încetul și te lasă la final cu destule întrebări, precum și cu speranța că vei afla răspunsurile în următoarea carte.

luni, 10 aprilie 2017

Cine doarme si viseaza - Cezarina Anghilac



Cine doarme și visează conține șase povestiri scrise de Cezarina Nicolae/Cezarina Anghilac, toate plimbându-ne în lumea fantasticului: începând cu trei călători ce înnoptează într-o pădure, arătând dragostea unei surori precum și a unei mame adoptive, descriind o lume stranie plină de animale monstruoase, drama unui cerșetor, iar ultimul text te infioară și te îmbie la o noapte fără de somn.

duminică, 9 aprilie 2017

Metro 2035 - Dmitry Glukhosvky



Universul Metro creat de Dmitry Glukhovsky m-a prin în mrejele sale acum 7 ani, iar Metro 2035 ne aduce capitolul final al poveștii lui Artyom și lupta sa de supraviețuire, dar nu numai, în metroul-buncăr imens al Moscovei.

Au trecut douăzeci și trei de ani de când rachetele nucleare au detonat deasupra capitalei Rusiei, iar aproximativ patruzeci de mii de oameni trăiesc în subteran, cresc ciuperci, porci, își aduc aminte de vremurile dinainte de război, dar în același timp luptând unii cu alții.


Artyom crede cu înverșunare că mai există și alți supraviețuitori, iar sosirea unui bătrân la stația Expoziției cu un zvon despre altcineva care a auzit o transmisie radio externă îi dă imboldul necesar pentru a pleca în căutarea adevărului.

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Haiganu Fluviul Soaptelor - Marian Coman


Marian Coman ne dezvăluie în Haiganu. Fluviul Șoaptelor o lume pornită din basmul lui Harap Alb, o lume mai crudă și mai violentă, în care Haiganu, cel pe care de mici copii l-am cunoscut ca Ochilă, cutreieră ținuturile unde a fost izgonit în speranța de a găsi o oază de liniște. Dar singura sa speranță este un copil fugar, vânat de un vrăjitor.

marți, 28 martie 2017

Warrior King - Evan Currie


Eric Weston, eroul principal din seria Odyssey One a lui Evan Currie, își continuă misiunea de a descoperi cine a dezlănțuit rasa Drasin asupra Pământului, iar talentul său de a găsi necazuri nu a dispărut. O nouă amenințare pentru Pământ se materializează la orizont.

duminică, 26 martie 2017

Man in Black - John G. Hartness



James Black se întoarce în a cincea carte din seria Black Night Chronicles, în poziția de Stăpân al orașului, dar asta nu înseamnă că viața lui devine mai liniștită. Dimpotrivă, fără cel mai bun prieten al său și părăsit de iubită, Jimmy va trebui să se descurce aproape singur cu mafia umană a orașului, o bandă de motocicliști-vampiri, vârcolaci, naga și alte ființe supranaturale.

The Collapsing Empire - John Scalzi



John Scalzi continuă să fie genial în ultima sa carte, The Collapsing Empire, și din fericire prima dintr-o serie, în stilul său umoristic și teatral, stil extrem de compatibil cu o posibilă ecranizare (wink wink nudge nudge to SciFi, Amazon, Netflix, etc). Omenirea a reușit să colonizeze un număr mare de planete, dar numai datorită Curentului, un fenomen al fizicii ce permite deplasarea navelor la viteze superluminice (Gulf Stream în spațiu), sistemul de guvernare fiind un imperiu ce conduce prin controlul ghildelor, religiei și armatei. Împăratul este pe moarte, iar moștenitorul tronului primește o povară imensă, dar toate problemele cunoscute sunt nimic pe lângă ce veste va sosi din marginea imperiului.

sâmbătă, 25 martie 2017

Blestemul din Sarnath - H.P. Lovecraft



Blestemul din Sarnath este o colecție de povestiri cuprinzând 30 de texte ale faimosului scriitor de horror, infiorând cititorii cu imagini de orașe ce se trasnformă noaptea, în care pașii ce îi auzi în spatele tău nu sunt neapărat ai unei ființe umane, piramide, blesteme vechi de sute de ani și multe altele.

duminică, 12 martie 2017

Robopocalipsa - Daniel H. Wilson


Robopocalipsa lui Daniel H. Wilson descrie lupta dintre oameni și o inteligență artificială într-un viitor destul de apropiat. Scrisă în stilul lui World War Z al lui Max Brooks, ca jurnal de război, cartea are o idee bună la bază și m-a convins să citesc și continuarea sa.

vineri, 10 martie 2017

Concert cu tapi in orchestra - Catalin Marin


A doua carte a lui Cătălin Marin, Concert cu țapi în orchestră, ne dezvăluie mai mult din latura filozofică a autorului, de data aceasta mult mai intrinsecă, el reușind să pună pe hârtie lupta interioară a multor din bărbați legat de viață și relațiile sentimentale. Dar în loc să o facă în nume propriu, alter-ego-ul lui este Jean-Claude Partout, un francez ce se trezește într-un univers paralel după o semi-tentativă de sinucidere.

duminică, 5 martie 2017

Vanatorii de capete - Lucian Dragos Bogdan


Lucian Dragoș Bogdan este un scriitor talentat și multivalent, specializat pe SF dar cu escapade în alte domenii, deocamdată romance și polițiste.

Ultima sa carte polițistă este Vânătorii de capete, în care acțiunea se desfășoară în orașul natal al scriitorului, Alba Iulia, oraș cunoscut pentru multe lucruri, dar nu și pentru criminalitatea ridicată. Dar orice lucru este posibil, iar autorul ne prezintă un oraș în care oamenii străzii încep să fie ținta unui criminal.

vineri, 3 martie 2017

Will Save the Galaxy for Food - Yahtzee Croshaw


Am descoperit de curând că Ben "Yahtzee" Croshaw, cel mai bine cunoscut drept creatorul emisiunii de critică a jocurilor video Zero Punctuation, este și autorul a trei cărți, ultima fiind Will Save the Galaxy for Food.

Cartea satirizează SF-ul space opera, cu umorul său bine cunoscut și foarte bine plasat, cu referințe subtile, și cu un final care sare peste clișeurile extrem de fumate, o supriză foarte plăcută pentru mine. Pe viitor la sigur voi citi și celalate două cărți ale sale.