Literatura din România are nevoie de cât mai mulți scriitori, și îl aplaud pe Andrei Trifănescu pentru că a scris o carte aproape 400 de pagini (subsemnatul încă se chinuie să scrie povești mai lungi de 10 pagini).
Din păcate Specimenul m-a dezamăgit, cu toate că începutul promitea o poveste interesantă. Personajul principal este un tânăr trezit pe o insulă și primește instrucțiuni de la o voce din capul său (printr-un transmițător, nu este schitzofrenic) pentru a îndeplini misiuni. Reușește să deducă faptul că nu este singur pe insulă și că este un fel de experiment. apoi întâlnește o tânără specimen, al doilea personaj principal (temporar). Povestea se complică prin extracția specimenelor după ce încalcă regulile, primesc ceva răspunsuri dar care generează mult mai multe întrebări (majoritatea celor logice în mintea cititorului decât în mintea personajului), și pornesc spre o nouă zonă de experimente. Numai că pe drum apar adevărații dușmani, urmând o scenă de acțiune, personajul principal reușind să scape și să descopere niște refugiați care îi dau mai multe răspunsuri.
Cartea este prima intr-o serie, denumită Invadatorii, dar nu voi continua să urmăresc această serie, datorită multitudinii de clișee (știu că nu toate pot fi evitate), lucruri care par importante lăsate baltă pur și simplu, iar cireașa de pe tort este tranziția de la sentimentele de iubire de la personajul feminin de pe insulă la alt personaj feminin la nici măcar două ore de la moartea primei tinere.
Sper totuși ca autorul să mă surprindă și să aud/citesc că următoarele sale cărți sunt mult mai bune decât Specimenul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu