miercuri, 1 decembrie 2010
Compania Neagră - Glen Cook
Compania Neagră este prima carte din seria cu același nume, o serie de 10 cărți publicate, 2 în curs de elaborare și 3 povestiri scurte, cărți pe care sper ca Millenium Books să le publice pe toate în limba română.
Glen Cook descrie în această serie aventurile unei companii de mercenari, echivalentul Legiunii Străine într-un univers fantasy, prin ochii cronicarului și în același timp doctorul Companiei, începând cu primul lor contact cu Imperiul, al cărui emisar, Înrobitul Hoțul de Suflete, îi angajează să lupte pentru ei împotriva unei rebeliuni de mari proporții.
Astfel Compania se trezește în mijlocul unui război important, angajați de o parte combatantă despotică, condusă de Doamna, soția unui vrăjitor extrem de puternic, împotriva unor rebeli care vor să scape de tiranie. Dar pentru Companie nu există Bine și Rău, există doar misiunea pentru care au fost angajați, iar cât timp ești sub angajament din Companie ieși doar în două feluri: mort sau cu picioarele înainte.
Cook folosește foarte puține nume "obișnuite "în carte, mai mult porecle, care ne ajută să înțelegem mai bine camaraderia dintre acești mercenari. Ei se pot tachina, ciondăni și certa, dar în luptă se pot baza pe fiecare dintre ei și nu vor da înapoi în caz de primejdie. Seria Compania Neagră este una dintre puținele serii fantasy în stil militar, și a avut succes foarte mare în rândul militarilor din lume deoarece este scrisă în limbajul lor, al soldatului care nu iubește războiul, dar își face datoria.
Labels:
Compania Neagra,
Glen Cook,
Millenium Books
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu